Iohannis, la Ziua Unității Germane: „Ne aflăm într-un punct de cotitură în istoria Europei!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni seară, o alocuțiune în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Unității Germane:

Ne aflăm într-un punct de cotitură în istoria Europei, când ne vedem din nou confruntați cu flagelul războiului pe continent. Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei generează implicații politico-economice și de securitate ample, precum și consecințe umane tragice. În acest context, procesul de reunificare și reconstrucție a Germaniei continuă să fie o sursă de inspirație pentru depășirea dificultăților actuale. Căderea Zidului Berlinului rămâne un simbol al solidarității, al democrației, al unității și al păcii. Cancelarul reunificării Germaniei, Helmut Kohl, considera acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, în 2012, drept „înțeleaptă și vizionară” și „o confirmare a proiectului de pace european”. Astăzi, acest proiect este în pericol și avem datoria să îl protejăm neîncetat. Pentru a putea face față actualelor provocări regionale și globale, este necesar ca statele care împărtășesc valorile democrației, ale statului de drept și ale respectului pentru drepturile omului să își întărească coordonarea, solidaritatea și unitatea. România și Germania se bucură de o relație privilegiată, de natură strategică, ce și-a menținut temeinicia. România continuă să fie un partener solid și de încredere al Germaniei în spațiul central și sud-est european, cu un profund atașament față de valorile europene și euroatlantice. Aniversarea, în acest an, a 30 de ani de la semnarea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa reprezintă un reper special pentru noi. Cooperarea strânsă dintre țările noastre este bazată pe un dialog politico-diplomatic dinamic, pe o cooperare economică substanțială, precum și pe importante legături interumane. M-am bucurat de oportunitatea de a-l avea oaspete la București pe Președintele Steinmeier, la începutul lunii mai, precum și de a avea o primă întrevedere bilaterală cu Cancelarul federal Olaf Scholz la Bruxelles, în luna martie, urmată în iunie de vizita noastră comună, alături de Președintele Franței și premierul Italiei, la Kiev. Relațiile româno-germane se bazează pe legături profunde între societățile și economiile noastre. Vreau să evoc și cu acest prilej puntea solidă dintre țările noastre. Comunitatea românească numeroasă din Germania, foarte bine integrată în societatea germană, contribuie în mare măsură la diversitatea socio-culturală și la prosperitatea statului german. În egală măsură, comunitatea etnicilor germani din România și-a adus o contribuție însemnată, de-a lungul secolelor, la dezvoltarea socială, economică și culturală a statului român. Un instrument important de promovare a identității minorității germane este Comisia mixtă interguvernamentală pentru etnicii germani din România. Apreciem foarte buna desfășurare a ediției din anul acesta, de la Berlin, și așteptăm deja ediția de anul viitor, care va avea loc la Timișoara. Relația privilegiată dintre țările noastre se bazează și pe o componentă economică puternică. Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al României, cu o valoare a schimburilor bilaterale de peste 35 de miliarde de euro anul trecut, în creștere față de anii precedenți. Aceste schimburi au ajuns deja la aproape 20 de miliarde de euro în prima jumătate a anului curent. Germania este, totodată, al treilea investitor în economia românească, cu investiții substanțiale realizate inclusiv în sectoare de vârf. Mă bucură, totodată, cooperarea bilaterală excelentă în domeniul educației, în special expertiza germană și sprijinul pentru implementarea educației duale, care este un factor-cheie în creșterea capacității de inserție profesională a tinerilor. Continuarea proiectelor și a inițiativelor în acest domeniu creează sinergii între educație și economie și poate contribui substanțial la dezvoltarea cooperării noastre economice. Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, și proiectul Uniunii Europene, care este astăzi mai viu decât oricând, sunt exemple de reușite care oferă cetățenilor europeni șansa de a trăi în pace, libertate și prosperitate, precum și puterea de a depăși dificultățile și provocările lumii actuale prin acțiune comună și prin solidaritate”, a spus Klaus Iohannis.

Ambasadorul Germaniei: „Îi încurajăm pe prietenii români să avanseze, cu ambiţie, cu reformele din Justiţie

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a declarat, luni, că ţara sa încurajează România să „avanseze, cu ambiţie, în ceea ce priveşte reformele din domeniul Justiţiei” şi a amintit de susţinerea acordată ca România să adere la Spaţiul Schengen.

„Vedem şi recunoaştem eforturile României legate de încheierea MCV şi de a deveni membru deplin al Schengen. Cum statul de drept şi lupta anticorupţie sunt elemente-cheie în aceste domenii, apreciem paşii importanţi pe care Guvernul deja i-a făcut şi îi încurajăm pe prietenii români să avanseze, cu ambiţie, în ceea ce priveşte reformele din domeniul Justiţiei. În ceea ce priveşte Schengen, cunoaşteţi cu toţii mesajul răspicat al cancelarului nostru, Olaf Scholz, recent transmis, când a spus că va face eforturi ca România să devină membru deplin al Schengen”, a spus diplomatul, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Unităţii Germane.

Ambasadorul a vorbit şi despre situaţia actuală de securitate şi de cooperarea între Germania şi România.

Politic, ne vom apropia şi mai mult, mai ales în ceea ce priveşte securitatea din regiunea Mării Negre. Economic, avem potenţial uriaş pentru o cooperare aprofundată în multe domenii”, a spus acesta.

Peer Gebauer a apreciat că „agresiunea brutală şi ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei este un punct de cotitură în istorie”.

Aş vrea să transmit profundul meu respect faţă de lupta curajoasă de apărare a poporului ucrainean, care se opune agresiunii ruse. Să fiu clar – este obligaţia noastră să continuăm să sprijinim Ucraina cu tot ce putem, cu toate mijloacele pe care le avem şi atâta timp cât este nevoie”, a adăugat ambasadorul.

Acesta şi-a exprimat recunoştinţa faţă de eforturile României de a susţine Ucraina, fie că a fost vorba de transportul de cereale, sprijinul politic sau găzduirea cetăţenilor din ţara vecină, care au fugit de război.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *