„Îngropatul” spital „Mama și copilul”, va fi „resuscitat” de Banca Europeană de Investiții, promite senatorul Bourceanu (PNL)

bourceanu

Ministerul Sănătății a anunțat că ajustarea PNRR a diminuat fondurile pentru investițiile în sănătate cu 740 de milioane de euro. Astfel, în 3 noiembrie 2021 Consiliul UE a adoptat o decizie de punere în aplicare a grantului pentru România, acest grant este în valoare de 29,12 miliarde de euro. Ajustarea presupune scoaterea de pe listă a proiectului Mama și copilul, al Consiliului Județean Constanța. Între timp, liberalii vor să îi calmeze pe constănțeni și, de exemplu, senatorul Septimiu Bourceanu anunță că proiectul va fi realizat prin BEI:

„Să lămurim lucrurile! Corpul nou pentru Departamentul „Sănătatea mamei şi copilului” din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa va avea finanțarea asigurată prin Banca Europeană de Investiții. Asta înseamnă că se pot continua procedurile de achiziţie pentru proiectul tehnic, pentru construcţie, ceea ce se modifică fiind doar sursa de finanţare, din PNRR în BEI”, a transmis senatorul Bourceanu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *