Forța Dreptei trage tare în instanță pentru alegerile locale anticipate din Constanța. Bola: „Alianța USL 2.0 le amână pentru că îi este frică de furia cetățenilor” – VIDEO

Curtea de Apel București a stabilit pentru data de 6 februarie primul termen de judecată în procesul pe care fostul premier Ludovic Orban l-a intentat Guvernului Nicolae Ciucă pentru depășirea termenului legal de organizare a alegerilor locale anticipate în localitățile rămase fără primari sau consilii locale, fiind vorba de peste 50 de localități. Și județul Constanța se află în situația organizării unor alegeri, cum ar fi la Adamclisi și Agigea. Procedura de atac în contencios administrativ a fost anunțată de Forța Dreptei în august 2022.
Potrivit liderului județean al Forței Drepte, Bogdan Bola, amânarea, întârzierea acestor alegeri au fost un gest intenționat, pentru că, în ciuda sondajelor PSD și PNL, cele două partide nu sunt agreate de cetățeni din cauza slabei gestionări a crizelor multiple. Deși 2024 nu este departe, cei de la Forța Dreptei se vor bate în instanță, întrucât „trebuie respectată voința cetățenilor”:



