Felix Stroe deschide lista PSD Constanța pentru Senat. Georgescu de la Limanu, bucuros că scapă de prefectul Coșa: „Drum bun la București!”

Prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD Constanța, primar al comunei Limanu, Daniel Georgescu; prim-vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Constanța, consilierul local municipal Costin Răsăuțeanu; secretarul executiv PSD Constanța, fostul senator Ștefan Mihu; deputatul Cristina Rizea și directorul executiv al CJP Constanța, Cristina Samoilă, au organizat astăzi o conferință de presă la sediul partidului.

Printre subiectele abordate a fost și cel legat de candidaturile social-democraților, la alegerile parlamentare. Amintim faptul că ieri liberalii constănțeni și-au anunțat locurile eligibile, printre ei fiind prefectul Silviu Coșa. Astfel, primarul Georgescu radiază de bucurie, susținând faptul că „toți primarii PSD se bucură” de faptul că prefectul Coșa pleacă la București:

„Locul 1 la Senat va fi ocupat de Felix Stroe, asta pot spune 100%! (…) Pe 9 august am avut conferința județeană, iar pe 24 august am avut Congresul. Urmează să ne stabilim candidații pentru alegerile parlamentare. (…) Dacă domnul Coșa va fi senator, în sfârșit scăpăm de acest prefect care nu a făcut nimic pentru județul Constanța! E un lucru bun, felicitări PNL Constanța, ne scapă de acest prefect!”, a spus Georgescu.

Și deputata Cristina Rizea a fost întrebată în cadrul conferinței dacă își dorește o nouă candidatură, tot la Camera Deputaților, aceasta susținând că decizia finală aparține partidului:

„Având în vedere că am 223 de proiecte depuse în Parlament și 44 sunt în vigoare, eu mi-aș dori să candidez, dar este decizia partidului, dacă consideră că sunt un bun reprezentant al partidului în Parlamentul României!”, a spus Rizea.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *