Europarlamentarul Tomac: „Este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană. Nu e o favoare, este dreptul lor!”

Europarlamentarul Eugen Tomac a afirmat în plenul Parlamentului European că a venit momentul să fie luată în discuţie pensia minimă europeană. El afirmă că nu este vorba despre „o favoare, ci este dreptul lor tuturor cetățenilor UE.

Vreau să aduc în discuție o temă importantă. Evident, în această perioadă ne concentrăm cu toții atenția pe tot ce ține de criza din energie și încercăm să îi ajutăm pe cetățenii europeni. Recent, am adoptat Directiva Europeană privind instituirea salariului minim european și este un pas important, pentru că trebuie să aliniem salariile la nivel european pe criterii sănătoase, ce țin de performanța economică. Însă, vreau să ridic o altă temă care mi se pare extrem de importantă, mai ales în condițiile în care avem sute de milioane de cetățeni care au nevoie de sprijin și, în momente de criză, persoanele vulnerabile trebuie ajutate. Cred că este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană. Avem milioane de cetățeni care duc o viață extrem de critică, plină de lipsuri, iar noi, la nivel european, trebuie să instituim această pensie minimă europeană. În țara mea, avem 5 milioane de pensionari și mulți dintre ei au o pensie de doar 200 de euro și cred că este important ca de pensia minimă europeană să beneficieze și cetățenii europeni care nu locuiesc în Europa, pentru că ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene”, a afirmat Tomac, în plenul Parlamentului European.

Tomac susţine că această „problematică ar fi trebuit să se afle demult pe agenda europeană”.

Scopul nostru este să apărăm interesele tuturor cetățenilor europeni, al celor vulnerabili cu precădere. După ani de muncă cinstită, pensionarii merită respect și o viață demnă, nu să stea cu mâna întinsă. Nu este o favoare, este dreptul lor, al tuturor cetățenilor europeni, din interiorul sau din afara granițelor UE”, a scris Tomac pe Facebook.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *