Enciu și-a prezentat raportul de activitate pe 2022 la Consiliul Județean Constanța – VIDEO

enciu

Deputatul Stelian Ion, senatorul Remus Negoi și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu, au organizat joi prima conferință de presă din acest an, la sediul partidului. Dacă parlamentarii au abordat teme politice, Petre Enciu, care coordonează Direcția de proiecte a CJC, a vorbit despre proiectele de pe plan local, prezentând în linii mari raportul de activitate pe anul trecut:

Petre Enciu s-a lăudat cu reabilitarea drumurilor județene, concentrându-se pe trei dintre acestea:

Pe plan cultural, Petre Enciu a precizat că trei obiective au trecut, în 2022, în faza de execuție, printre care restaurarea cetății Carsium, însă și-a exprimat dezamăgirea vis-a-vis de cetatea Histria, unde avizul de mediu este blocat la Guvern:

Nu în ultimul rând, Petre Enciu a vorbit despre cel mai ambițios proiect al Consiliului Județean, respectiv spitalul de pediatrie, proaspăt aprobat pentru finanțare din PNRR, pentru care se vor aloca 150 de milioane de euro:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu