Două decenii de războaie daco-romane. „Mândria lui Decebal nu suporta rușinea robiei şi a preferat să-şi curme singur viaţa”

Moartea lui Decebal a pus capăt celor mai sângeroase războaie dintre daci și romani, în care au fost mobilizate forțe impresionante. Savanții au încercat să afle ce impact a avut regele antic asupra Imperiului Roman. Decebal a fost ultimul rege al Daciei și un personaj legendar din istoria poporului român. A condus armatele dacilor în timpul celor mai faimoase războaie antice de pe teritoriul României, relatează Adevarul.

Războaie daco romane sângeroase

Scena dramatică a morții sale, ilustrată pe Columna lui Traian și descrisă de unii autori antici, i-a adus regelui dac aura unui personaj legendar. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal.

Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan.

Campaniile militare conduse de Traian împotriva dacilor au reprezentat un război major, care a avut una dintre marile concentrații de forțe militare romane, văzute vreodată, este una dintre concluziile oamenilor de știință care au cercetat vestigiile arheologice și mărturiile autorilor antici despre ele. Unii istorici susțin că, în primul război de cucerire a Daciei, romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari. Armata lui Decebal s-ar fi ridicat la 60.000 de oameni, dintre care 40.000 erau daci, iar restul proveneau din rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate dacilor împotriva romanilor, arătau uni cercetători.

Primele bătălii din cele două războaie daco-romane, în vremea împăratului Traian, au început în primăvara anului 101. Aurul şi celelalte resurse naturale ale Daciei şi forţa ameninţătoare a statului lui Decebal au fost cauze pentru care împăratul Traian a dorit cucerirea acestui teritoriu.

Romanii au reuşit să distrugă mai multe fortăreţe din Munţii Orăştiei, dar apropierea iernii i-a obligat să îşi încetinească înaintarea.

Al doilea război daco-roman a început în primăvara anului 105, când Decebal, bazat pe susţinerea aliaţilor săi, a atacat legiunile romane cantonate în Dacia, cu intenţia de a recupera teritoriile pierdute.

Legenda lui Decebal, răspândită de romani

Represaliile romanilor au fost puternice și au dus în vara anului 106, la cucerirea şi distrugerea Sarmizegetusei Regia. Războiul s-a încheiat astfel cu înfrângerea dacilor, cu moartea regelui Decebal şi cu proclamarea unor teritorii ale Daciei ca provicie romană. Moartea lui Decebal ar fi pus capăt unei perioade de aproape două decenii de conflicte sângeroase între daci și romani.

„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti”, relata Dio Cassius, autor al Istoriei Romanilor.

Legenda morții regelului dac devenise faimoasă în Imperiul Roman, chiar și într-o epocă în care informațiile circulau extrem de greu dintr-o parte în cealaltă a continentului și în care, deși dacii sunt menționați frecvent în izvoarele istorice, numele regelui lor apărea mai rar.

„Odată ce regele Decebal a murit, autoritățile romane au profitat la maximum de capturarea sa în formarea opiniei publice. Regele nu putea fi adus în triumf de către romani pentru a fi executat. Dar s-a întâmplat al doilea cel mai bun lucru: capul său a fost arătat armatelor și poporului din Roma”, arăta istoricul Christer Bruun, în lucrarea „Legenda lui Decebal” (Toronto, 2004).

Capul regelui dac ar fi fost aruncat pe treptele Gemonii, un loc din Roma unde erau expuse trupurile duşmanilor împăratului spre a fi batjocorite de mulţime, iar în final a fost ajuns în apele Tibrului, potrivit istoricilor.

Columna ridicată de Traian, la Roma, pe care erau înfățișate scene ale războaielor daco-romane a avut un impact mai redus asupra populației din Imperiul Roman, monumentul putând fi văzut doar de o mică parte a locuitorilor lui. Însă veștile despre moartea lui Decebal și decapitarea sa au circulat peste tot în imperiu, potrivit oamenilor de știință, chiar și fără a păstra acuratețea.

„Întâi de toate, soldații reîntorși din Dacia, nu puțini, au adus cu ei numeroase anecdote despre război, care cu siguranță l-au implicat și pe Decebal. Iar când au primit ”Honesta missio” (n.r. eliberarea onorabilă din serviciul militar în Imperiul Roman, cu anumite privilegii) veteranii au dus poveștile lor mai departe în regiunile din afara războiului”, arăta autorul cercetării „Legenda lui Decebal”.

Regele Decebal, barbarul învins sau luptător pentru libertate

Numele lui Decebal a ajuns astfel să fie menționat în cel puțin șase provincii din toate colțurile Imperiului Roman, arată inscripțiile epigrafice descoperite de-a lungul timpului. Regele înfrânt a devenit apoi subiect al istoriilor scrise de autori latini și greci.

„În ce privește imaginea oficială dată lui Decebal, conținutul ”legendei” este clar: barbarul rău a fost forțat să își ia viața. Dar a fost și o altă legendă? Sursele onomastice indică această direcție. Sunt temeiuri în a presupune existența unei ”legende anti-romane”, a legendei lui „Decebal, marele luptător pentru libertate”. Sunt referințe literare care arată că miza războaielor a fost libertatea dacilor”, arăta istoricul Christer Bruun.

O astfel de relatare, menționată de istoricul Dio Cassius arăta că, în perioada de acalmie dintre primul și al doilea război daco-roman, Decebal trimisese soli vecinilor săi, cu mesajul că „era mai sigur pentru ei să lupte de partea lui înainte de a suferi orice vătămare, pentru a-și păstra libertatea, decât ca mai târziu să fie subjugați”, mai adăuga cercetătorul.

Dion Chrisostomos, un orator și filosof grec care ar fi călătorit în ținutul Daciei în anii războaielor și ar fi vizitat cele două tabere, remarca, de asemenea, dorințele care le impulsionau.

Se întâmplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor sau a misilor, aşa cum îi numeşte Homer şi cum e denumită astăzi populaţia. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi. În mijlocul atâtor oameni, eu singur mă înfăţişam grozav de nepăsător, un spectator foarte paşnic al războiului, neputincios la trup, înaintat în vârstă, om care nu purta sceptrul de aur şi nici panglicuţele sfinte ale vreunui zeu, care venise pe drumul unde-l mâna nevoia, în tabăra ostăşească – pentru a cere slobozirea fiicei, ci doritor de a vedea oameni luptând. (Unii) pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi patrie”, arăta autorul grec, citat în „Izvoare privind istoria României” (Bucureşti, 1964).

Cine a fost regele Decebal

Deși înfrânt, regele Decebal a rămas în istorie ca un adversar de temut al puternicul Imperiu Roman. Unii istorici susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”, iar regele dac s-ar fi numit Diurpaneus.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”, îl descria Dio Cassius, în Istorii, volumele în care a descris războaiele daco-romane.

Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii ‘50 şi ‘ 60 d. Hr. şi a ajuns la conducerea dacilor în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici, de către regele Duras, iar decizia a permis astfel reorganizarea şi întărirea statului dac.

În vremea lui Decebal, regatul dac a cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, fiind considerat mai puternic şi mai bine organizat decât în vremea regelui Burebista, chiar dacă era mai puţin întins. Graniţele statului dac erau cuprinse între Tisa, Prut și Dunăre, Dobrogea fiind sub influenţă romană. Capitala statului dac era la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei, relatează Adevarul.

Războaie daco romane, întinse pe aproape două decenii

Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul Roman. În vremea împăratului  Domiţian, romanii au invadat teritoriile din sudul ţării, însă iniţial au fost înfrânţi. În anul 88, romanii au reușit să îi înfângă pe daci, la Tapae (Porţile de fier ale Transilvaniei), de lângă Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Deşi Decebal fusese înfrânt, tratatul de pace încheiat cu Roma în anul următor îi era avantajos, susţin istoricii. Decebal a fost numit rege clientelar al Romei, dar regatul său beneficia de ajutor din partea Romei, care a trimis în Dacia ingineri constructori şi instructori militari, astfel încât ţara să se poată dezvolta şi organiza.

Conflictele militare dintre daci și romani au reînceput în anul 101, când dacii au fost înfrânţi de legiunile romane aflate sub comanda împăratului Traian, iar regele Decebal a fost nevoit să accepte înfrângerea. În anul 102, regele Decebal ceruse pace cu romanii, însă nu şi-a respectat angajamentele, iar războiul a reînceput în jurul anului 105 și a încheiat, în anul următor, lunga domnie a regelui antic.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *