Consilierii locali municipali s-au reunit marți în ședința ordinară pe luna februarie cu prilejul căreia au adoptat o serie de proiecte, printre care și cel privind „aprobarea Studiului de fezabilitate (SF) şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Construire bazin olimpic în municipiul Constanța şi desfiinţare elemente existente””, proiect inițiat de primarul Vergil Chițac.
Dezbaterile pe proiect au fost teribil de amuzante. În primul rând, liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a constatat o serie de creșteri colosale ale prețurilor în doar câteva zile, mai ales în contextul în care respectivul bazin olimpic va fi construit exclusiv din bugetul local:
„Am studiat foarte bine proiectul, ca demers și noi ne dorim un bazin olimpic în Constanța, dar sunt câteva semne de întrebare. În corpul hotărârii, nu există nici un raport de evaluare așa cum spune legea. De altfel, nu am înțeles foarte bine raționamentul și de ce s-a ales acel teren… Nu am înțeles de ce trebuie să fie ca sursă de finanțare doar bugetul local, pentru că vorbim de 23 de milioane de euro! Sunt bani foarte mulți! Trebuie să construim serios un astfel de proiect… Pe deviz – costurile prinse pentru branșament la termoficare sunt aproape de 2 milioane lei, iar o sumă colosală, cum s-a ajuns? Există o diferență între valoarea totală de peste 116 milioane lei și contribuția la construcție montaj, diferență de 65 de milioane lei. O ultimă intervenție, niște situații în care în comisia tehnico-economică s-au prezentat valori acestui proiect. Pe 9 februarie se prezenta o valoare totală de 94 milioane lei, iar pe 23 februarie, în aceeași comisie, se prezenta valoarea din proiectul de astăzi – 116 milioane lei. Se nasc niște întrebări legitime, de ce atât de mulți bani și de ce nu facem un studiu de fezabilitate care să se așeze pe o abordare serioasă”, a spus Răsăuțeanu.
Explicațiile financiare au venit de la directorul Direcției de servicii publice din cadrul instituției, Daniel Vlăescu, concluzia fiind aceea că „o luăm pas cu pas, dacă facem acest bazin de nivel mondial învățăm de la acest bazin și mâine ne apucăm de încă unul”:
„Pentru partea de deviz general, avem HG 907, sunt prevăzute anumite costuri care sunt procentual raportate la valoarea investiției. A crescut valoarea pentru că avem valoarea de expropriere și diverse și neprevăzute – un procent fix prins în documentație și celelalte avize și taxe care iar sunt procente fixe. (…) Pe legea 255 se prevăd etapele de expropriere. După ce se aprobă indicatorii tehnico-economici, ce facem acum, mergem pe evaluare și se face o nouă comisie pentru evaluarea acelui raport de evaluare. (…) În urma parcurgerii documentației stabilită în comisie, s-a observat că nu au fost prevăzute sumele aferente exproprierilor și de aceea avem aceste valori care au crescut în devizul general. (…) Tehnic, trebuie să specificăm faptul că, acum, în România, nu există un bazin în care să se desfășoare competiții internaționale pentru seniori. Avem un singur bazin la București, la Otopeni, pentru juniori. Eu zic să o luăm pas cu pas, dacă facem acest bazin de nivel mondial învățăm de la acest bazin și mâine ne apucăm de încă unul! (…) Constanța are campioni consacrați pe partea de natație. (…) Dacă facem un bazin și suntem blocați că vrem bazin mondial, poate se schimbă iar standardele. Hai să facem un bazin în care creăm campioni mai departe și ulterior, mâine, ne ocupăm de încă un bazin!”, a spus Vlăescu.
Sesizând penibilitatea discuției, primarul Chițac a ajuns la concluzia că șansele adoptării au scăzut teribil și le-a solicitat tuturor consilierilor să voteze proiectul doar dacă… vor dori:
„Constanța are nevoie de un bazin olimpic. Ne place, nu ne place… e o rușine! Orașul ăsta de la mare, al marinarilor, nu are un bazin olimpic… De ce acolo? E o zonă pe care am gândit-o în viitorul Constanței, având în vedere proximitatea cu stadionul, e destinată relaxării și practicării sportului. E cât de cât centrală, nu e periferică, se poate ajunge ușor la ea… Dincolo de asta, rămâne să decideți dacă prin vot veți da oportunitatea să facem bazinul cum vi l-am prezentat noi sau… nu!”, a spus Chițac.
Proiectul a fost respins, cu 9 voturi pentru și 17 abțineri.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google