Cum supraveghează avioanele de spionaj ale NATO cele mai mari manevre militare ale Rusiei din ultimii 40 de ani

Mai multe avioane de supraveghere aeriană și spionaj ale NATO monitorizează constant, de câteva zile, desfășurarea manevrelor militare din cadrul Zapad-2021, considerat cel mai amplu exercițiu militar organizat de armata rusă în ultimii 40 de ani și despre care unii experți militari susțin că este chiar mai mare decât Zapad-81, organizat de URSS și fostele țări ale Pactului de la Varșovia în toamna lui 1981. Exercițiul Zapad-2021 („Vest-2021”, în limba rusă) se desfășoară în perioada 10-16 septembrie în nouă poligoane din Rusia și cinci din Belarus. La manevrele militare participă 200.000 de militari, peste 80 de avioane și elicoptere de luptă, peste 290 de tancuri și peste 240 de piese de artilerie și lansatoare multiple de rachete, precum și 15 nave (exercițiul include și manevre navale în Marea Baltică).

Atenția NATO este îndreptată în special asupra manevrelor care se desfășoară în Belarus, în apropierea graniței cu Polonia sau Lituania, dar și a exercițiilor navale rusești din Marea Baltică, din largul enclavei rusești de la Kaliningrad. În fiecare zi, în jur de 4-5 avioane de supraveghere care aparițin Alianței Nord-Atlantice pot fi văzute simultan, cu ajutorul aplicației FlightRadar24 în timp ce efectuează zboruri în cerc sau în apropierea zonelor unde au loc manevrele militare ruso-bieloruse. Miercuri, în jurul orei 14:00, ora României, deasupra Mării Baltice, puteau fi urmărite traiectoriile a două avioane de supraveghere aeriană: un avion Boeing RC-135W al US Air Force (indicativ „Jake 11”) și un alt avion fără indicativ („no callsign”) care zboară în „opturi” în apropiere de enclava rusă Kaliningrad. Un alt avion Gulfstream al Suediei (țară non-NATO) survola aceeași zonă, fără ca destinația sa finală să fie cunoscută.

harta1

Avionul american „Jake 11” pare să fi decolat de la aeroportul Rostock, Germania, după care traiectoria sa străbate Polonia, țările baltice, până la Talin, capitala Estoniei, după care Lituania, pentru ca apoi să patruleze în largul Mării Baltice. Conform datelor publicate de aplicația FlightRadar24, avionul zboară la circa 10.000 de metri altitudine, cu o viteză de circa 800 km/h.

harta2

Avionul Boeing RC-135W este un aparat folosit de aviația SUA pentru misiuni de spionaj și supraveghere aeriană. Pe aplicațiile radar care prezintă date în timp real ale avioanelor aflate în zbor, au mai putut fi observate în apropiere de Kaliningrad sau Belarus avioane neidentificate de tip Gulfstream ori Bombardier Challenger, care, pe lângă versiunile civile, există și în variante militare și pot fi echipate și cu aparatură de supraveghere aeriană și se află în dotarea unor țări NATO.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *