Mediul de afaceri este în ALERTĂ și face apel către întreaga clasă politică

Clasa politică ar trebui să-şi canalizeze întreaga energie spre reformele vitale în economie şi să pună punct crizei politice, se arată într-un comunicat al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. CDR, cea mai importantă platformă a mediului de afaceri din România, consideră că momentul politic pe care îl traversăm are implicaţii majore asupra climatului economic, stabilităţii macroeconomice şi potenţialului de reformă al României.

„CDR face un apel către toată clasa politică ca, în aceste momente cruciale pentru viitorul economic al României, să canalizeze întreaga energie spre reformele vitale, elaborarea unei politici de industrializare care să reflecte agenda europeană a schimbărilor climatice şi implementarea cu succes a proiectelor majore atât de necesare României, pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, resurse indispensabile în realizarea planurilor de dezvoltare ale ţării”, spun reprezentanţii organizaţiei.

Obiectivele pe termen lung incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a cărui validare este aşteptată în septembrie, cât şi în programele operaţionale multianuale 2021 – 2027, care vor fi validate în următoarele luni, sunt ferestre strategice de oportunitate, pe care România nu îşi permite să le rateze, acestea contribuind major la reducerea decalajelor economice şi la creşterea competitivităţii României, afirmă CDR. Mai mult, premisele implementării reformelor structurale reprezintă şi un factor cheie în acordarea ratingului de ţară, care va fi anunţat în această toamnă, evaluare care va include şi capacitatea reală de implementare.Totodată, ratingul poate influenţa evoluţia datoriei suverane, cât şi stabilitatea macroeconomică afectată deja de devalorizarea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei, cu impact direct în bugetele companiilor şi în buzunarele cetăţenilor, atrage atenţia Coaliţia. Potrivit acesteia, mediul de afaceri are nevoie de un climat de predictibilitate şi siguranţă pentru investiţii şi adoptarea deciziilor de business.

Din păcate însă, din nou trecem printr-o perioadă în care mediul de afaceri este în stare de alertă, din pricina climatului investiţional incert, aflat în declin vizibil din cauza crizei politice în derulare. În 30 de ani de democraţie au fost irosite prea multe şanse şi oportunităţi din lipsă de viziune şi dialog. Avem speranţa să fi învăţat din trecut, şi de această dată, împreună şi uniţi, să nu ratăm această şansă unică pe care o are România„, se mai arată în comunicat.

CDR reuneşte reprezentanţi ai investitorilor români şi străini în România şi este condusă de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii a opt asociaţii de business: Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Camera de Comerţ Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Confederaţia Patronală CONCORDIA, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL). Coordonarea Coaliţiei este asigurată prin rotaţie de către unul din membrii Consiliului Director, pentru o perioadă de şase luni.

În cadrul CDR funcţionează 14 grupuri de lucru formate din specialişti cu expertiză în domeniile Agricultură, Antreprenoriat, Consumatori&Competitivitate, Educaţie, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Infrastructură, IT&C, Mediu, Muncă, Sănătate, Servicii Financiare şi Turism. Grupurile de lucru sunt formate din profesionişti şi personalităţi cheie din mediul de afaceri, care reprezintă atât capitalul autohton, cât şi cel străin. Grupurile de lucru sunt concepute să ofere sprijin şi asistenţă de specialitate miniştrilor de resort în special pentru formularea de politici publice care contribuie la creşterea competitivităţii economiei româneşti.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *