Croaţia a dat „cu flit” Europei la alegerile europarlamentare: Cea mai scăzută prezență în țara cel mai recent intrată în UE

Croaţia, cel mai recent stat care a aderat la Uniunea Europeană, este ţara ai cărei alegători s-au prezentat în cel mai mic număr la urne pentru alegerile pentru Parlamentul European, cu doar 21% prezenţă la vot, potrivit rezultatelor publicate luni dimineaţă de UE, relatează AFP, conform Agerpres.

Doar 21,34% dintre alegători, sau mai puţin de unul din patru votanţi, s-au prezentat duminică la urne în Croaţia, o prezenţă mai redusă decât în 2014 şi 2019. Absenteismul masiv la europarlamentare apare după ce Croația a obținut recent o mare victorie pe plan european fiind admisă în spațiul Schengen înaintea României de exemplu, deși România este membru UE din 2007, iar Croația e membru UE din 2013. Croaţia, ţară cu 3,8 milioane de locuitori, va avea 12 mandate în Parlamentul European. De cealaltă parte a clasamentului, Belgia se află pe primul loc, cu 89,2% prezenţă la urne, urmată de Luxemburg (82,3%) şi Malta (72,8%), la alegerile europarlamentare. Penultima ţară în ceea ce priveşte participarea a vot, Lituania a înregistrat o prezenţă la urne de doar 28,9%, urmată de Bulgaria, cu 31,8%.

În UE, votul este obligatoriu în Belgia, Luxemburg, Grecia şi Bulgaria. La scrutinul de duminică, Uniunea Democrată Croată (HDZ, dreapta conservatoare), aflată la guvernare, a câştigat alegerile cu 34,6%, asigurându-i 6 mandate în Parlamentul European. Pe locul doi s-a clasat Partidul Social-Democrat (SDP), cu 26% din voturi şi patru eurodeputaţi. Partidul naţionalist de dreapta Mişcarea pentru Patrie (PD), cu 8,8% din voturi, şi formaţiunea de stânga Mozemo, cu 5,9% din voturi, au obţinut fiecare câte un mandat de europarlamentar, potrivit site-ului autorităţii electorale. În 2019, HDZ şi SDP au avut fiecare câte 4 mandate, iar celelalte două partide nu existau. Restul locurilor au revenit altor formaţiuni.

Croaţia nu a înregistrat niciodată o prezenţă masivă la alegerile europene: în 2014, la un an de la intrarea sa în Uniune, au votat 25,24% dintre croaţi, iar în 2019 s-a înregistrat o participare la vot de 29,85%.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *