Creșterea TVA se reflectă în prețuri: Totul se scumpește! Bolojan este convins că așa „vor veni miliarde la buget”

bolojan 3

Creșterile de taxe care intră în vigoare de la 1 august vor aduce la bugetul de stat aproximativ 9,5 miliarde de lei în 2025. Cea mai mare parte a acestei sume, peste 6 miliarde de lei, va proveni din majorarea TVA, cost care se va reflecta în prețurile plătite de consumatori, potrivit unei analize Profit.ro.

Începând cu 1 august, TVA va crește de la 19% la 21%, iar cotele reduse vor urca la 11%. Asta înseamnă prețuri mai mari pentru bunuri și servicii. Statul estimează că această măsură va aduce anul acesta încasări suplimentare de 6,2 miliarde de lei, iar anul viitor sumele ar putea fi de trei ori mai mari. Accizele pentru carburanți, băuturi alcoolice, produse din tutun și zahăr vor fi și ele majorate. Guvernul estimează că aceste modificări vor aduce la buget încă 1,5 miliarde de lei în 2025, iar în 2026 suma ar putea crește la aproximativ 5 miliarde.

Pensionarii care au venituri lunare de peste 3.000 de lei vor plăti o contribuție de 10% la sănătate pentru suma care depășește acest prag. Aproximativ 1,78 milioane de pensionari vor fi vizați de măsură, iar contribuțiile lor vor aduce la buget circa 1,38 miliarde de lei până la finalul anului. În medie, fiecare dintre aceștia va pierde aproximativ 775 de lei în cele cinci luni rămase din 2025.

Guvernul estimează că toate aceste măsuri, împreună cu alte modificări fiscale care vor intra în vigoare din 2026, vor aduce venituri suplimentare importante. Printre noile taxe anunțate pentru anul viitor se numără creșteri ale impozitelor și taxelor locale, care ar putea aduce bugetului circa 6 miliarde de lei, dar și majorarea impozitului pe dividende.

Pachetul 3 de reformă al Guvernului Bolojan

Al treilea pachet de reformă al Guvernului Bolojan este structurat pe șapte piloni fiecare dintre ei cu un set de măsuri, potrivit unui prim draft al pachetului, obținut de Economica.net. Practic, este o aprofundare a măsurilor din cel de-al doilea pachet.

Iată fiecare pilon cu măsurile avute în vedere:

Pilon 1 – Resursa Umană

Analiză a schemelor de personal din toată administrația publică (inclusiv locuri vacante) și reorganizare, stabilire scheme maximale. Reforma pensii speciale (focus: magistrați) – cuantum, vârstă. Dezvoltarea unui sistem de evaluare a funcționarilor, mai simplu și direct legat de indicatorii de performanță ai managementului, respectiv cu impact direct în relația de muncă cu instituția. Regândirea sistemului de facilități pentru angajați pentru a permite mobilitatea forței de muncă în țară și integrarea tinerilor pe piața muncii. Sprijin pentru transport, cazare, integrare tineri și reveniți. Dezvoltarea unui sistem mai simplu și mai eficient de evaluare periodică a indicatorilor de performanță pentru conducerile instituțiilor

Pilon 2 – Simplificare/Debirocratizare

Simplificare recunoaștere diplome și calificări

Regândire portal ANAF – intersectare cu digitalizare

Pilon 3 Digitalizare

Sistem de monitorizare centrală si rating a gradului de digitalizare din fiecare instituție + afișare publică. Dezvoltarea instrumentelor digitale interoperabile de colectare a datelor, consultare publică, transparentizare.

Crearea unui sistem național de indicatori clari de progres pentru urmărirea evoluției obiectivelor (MEDAT)

Finalizare Digitalizare ANAF

Extinderea serviciilor electronice oferite cetățenilor de către MAI, printr-un portal unic integrat pentru pașapoarte, permise, cărți de identitate și certificate de cazier.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu