Cod Portocaliu de caniculă în nouă județe. Cod galben în Dobrogea

Meteorologii ANM au emis prognoza pentru următoarele 2 zile. Azi, pe 9 iulie, aproape toată țara va fi sub Cod Galben de caniculă. Mâine, 10 iulie, în București și alte 9 județe din sudul țării vor fi sub Cod Portocaliu de caniculă, iar în restul țării va fi Cod Galben de caniculă. Temperaturile vor urca până la 38-39 de grade la umbră.

„Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade și local de 38…39 de grade în regiunile sudice, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.”, arată prognoza ANM.

image 5

”În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).”, precizează ANM.

De asemenea, în restul țării a fost emis Cod Gaben de caniculă. Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *