Ciolacu amenință Austria: „Este cazul să se aștepte ca România să se OPUNĂ la orice, fără să justifice!” – VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că Austria ar trebui să se aştepte ca România să se opună la dreptul de veto, la nivel european, fără a justifica acest demers, la fel cum şi Austria a făcut opoziţie la aderarea ţării noastre la Schengen, într-un mod total nedrept şi nejustificat. „Nu poţi să îţi foloseşti dreptul de veto împotriva unui stat european care a îndeplinit absolut toate cerinţele, care este un stat egal ca şi tine în drepturi, în UE, ca să îţi acoperi anumite probleme politice interne”, a adăugat liderul PSD.

Este o rupere de logică între ceea ce declarăm, în cadrul UE, şi ceea ce facem. Cred că vor trebui să dea anumite explicaţii şi să suporte anumite consecinţe la nivel european, în primul rând, unde şi România ca şi Austria are un drept de veto. România a considerat astăzi, de exemplu, să nu îşi folosească acest drept de veto împotriva Croaţiei, fiindcă ar fi făcut o nedreptate, ar fi încercat să acopere o nedreptate cu o altă nedreptate. Mă bucur că România nu a făcut acest lucru şi nu a venit cu un drept de veto în ceea ce priveşte Croaţia”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi într-o declaraţie de presă, potrivit news.ro.

Întrebat dacă România să exercite dreptul de veto în defavoarea Austriei, liderul PSD a răspuns: „În momentul în care un stat european, la o recomandare a Comisiei Europene, în momentul în care toate celelalte state europene membre au votat conform decizie CE şi un stat european, nejustificat, fiindcă nu există nicio justificare logică în ceea ce a întreprins Austria, atunci este cazul ca şi Austria să se aştepte ca România, la dreptul de veto, să se opună la orice, fără să justifice un astfel de demers”.

Nu poţi să îţi foloseşti dreptul de veto împotriva unui stat european care a îndeplinit absolut toate cerinţele, care este un stat egal ca şi tine în drepturi, în UE, ca să îţi acoperi anumite probleme politice interne. Nu poţi să pui înaintea interesului european, un interes politic minor, din acest punct de vedere, în contextul în care Rusia a atacat nejustificat Ucraina şi toate statele europene trec printr-o criză energetică. Nu ai dreptul să faci acest lucru”, a completat Ciolacu.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *