Site icon TOMIS NEWS

Bola (Forța Dreptei), dispus la alianță cu PMP și USR. „Va trebui să lăsăm orgoliile. Constanța arată absolut DEZASTRUOS, un HAOS total!” – VIDEO

bola

Se conturează o nouă alianță puternică pe scena politică românească. Alternativa de dreapta la opoziție ar putea fi compusă din USR, Forța Dreptei și PMP, în contextul în care liderii acestor formațiuni politice Ludovic Orban și Cătălin Drulă au participat sâmbăta trecută alături de Eugen Tomac la alegerile organizate de Liga Aleșilor Locali ai PMP. La evenimentul de weekendul trecut a luat cuvântul pe scenă și președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, care susține această idee, care alternativă la marele bloc de guvernare care se preconizează al PSD și PNL, imediat după alegerile din 2024 și care ne-a relatat recent mai multe detalii.

Și la Forța Dreptei este (oarecum) îmbrățișată ideea, coordonatorul formațiunii constănțene, deputatul Bogdan Bola, susținând faptul că – o presupusă astfel de alianță – se conturează în urma comportamentului noului USL, adică alianța monstruoasă dintre PNL și PSD, care lucrează împotriva românilor și constănțenilor. Forța Dreptei, USR și REPER au depus în ultima perioadă mai multe sesizări la Curtea Constituțională și Avocatul Poporului împotriva mai multor acte normative controversate ale coaliției de guvernare. Un astfel de proiect, de exemplu, ar fi pensiile de serviciu ale polițiștilor, militarilor și magistraților, despre care deputatul Bola susține că nu trebuie eliminate, ceea ce nu este cazul celorlalte pensii speciale, pe care nu le va elimina nimeni și, mai mult, vor deveni subiect de campanie electorală în 2024.

Pe plan local și pe fondul posibilei alianțe, deși deputatul Bola își dorește ca Forța Dreptei să fie vârful de lance în orice alianță, consideră că orgoliile nu își iau locul, întrucât adversarii sunt în altă parte și promite că nu va avea conflicte cu Stelian Ion (USR) sau Claudiu Palaz (PMP) în momentele dure ale unei astfel de înțelegeri politice, cum ar fi candidaturile, listele de candidați ș.a.m.d. De asemenea, Bola este dispus să treacă cu vederea și apartenența USR la progresism, întrucât într-o astfel de alianță trebuie stabilite niște reguli de bază.

Un aspect clar din partea deputatului Bola: Forța Dreptei nu se va apropia sub nici o formă de PNL, întrucât acest partid s-a… sabotat singur, ceea ce înseamnă faptul că mulți constănțeni care au votat PNL nu o vor face și în 2024 pentru că orașul Constanța sub administrația liberală a ajuns absolut dezastruos. Despre administrație, politică și proiectele partidului, deputatul Bola ne-a detaliat în cadrul unui interviu:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version