Avertismentul INS: Sistemul de pensii ar putea intra în COLAPS

Faptul că veniturile oamenilor nu au ținut pasul cu inflația, se vede inclusiv în sistemul de pensii. Institutului Naţional de Statistică (INS) a publicat joi datelor oficiale, potrivit cărora numărul mediu de pensionari a fost de 5,004 milioane de persoane în 2022, în scădere cu 75.000 de persoane faţă de anul precedent, în timp ce pensia medie lunară a crescut cu 11,3% până la valoarea de 1.855 lei.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1.775 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,6%, comparativ cu 53% în anul precedent. Potrivit datelor oficiale, indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 96,6%.
Comparativ cu anul 2021, în 2022 numărul mediu de pensionari a scăzut cu 75.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat cu 47.000. De asemenea, pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut cu 11,3%, respectiv cu 10,8%. Mai mult decât atât, datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10.
Raportul variază considerabil în funcție de regiune, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu, Mehedinţi şi Neamţ, 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui şi la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 948 lei (1.409 lei în judeţul Botoşani, 1.419 lei în judeţul Giurgiu, 1.426 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.357 lei în judeţul Hunedoara, 2.250 lei în Municipiul Bucureşti şi 2.085 lei în judeţul Braşov), notează romaniatv.net.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


