Autostrada Litoralului, „cuplată” cu centura ocolitoare Limanu – Vama Veche. Georgescu (PSD): „Cei care vor să ajungă în Vamă sau în 2 Mai vor scăpa de cumplitele blocajele din trafic dintre stațiuni”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, la Constanţa, că în luna aprilie, cel mai probabil, va fi desemnat câştigătorul contractului pentru realizarea „Autostrăzii litoralului”, cunoscută şi sub denumirea „Alternativa Techirghiol”.
„Alternativa Techirghiol. Cred că undeva la sfârşitul anului 2024 a fost termenul de depunere. Dacă nu mă înşel sunt 11 oferte. În luna aprilie vom desemna câştigător. În aprilie vom desemna câştigătorul. E concurenţă. Cum am spus, sunt 11 companii, 11 oferte. E un proiect, de asemenea, important pentru noi”, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, Sorin Grindeanu.
Proiectul „Autostrăzii litoralului”, cunoscut şi sub denumirea „Alternativa Techirghiol”, vizează contruirea unui drum de mare viteză pe o lungime de 30,59 kilometri, valoarea contractului fiind, potrivit datelor furnizate de ministrul Transporturilor la finalul anului trecut, de 4,36 miliarde lei fără TVA. Contractul prevede proiectarea şi execuţia noului drum în termen de 48 de luni, 12 luni fiind alocate proiectării şi 36 de luni pentru execuţie. Traseul „Alternativei Techirghiol” va traversa oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August din judeţul Constanţa, urmând a se va desfăşura pe amplasament nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.
În vara anului trecut, la Ministerul Transporturilor a fost semnat Acordul de Parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR și Primăria Limanu pentru realizarea „Variantei Ocolitoare a Municipiului Mangalia – sector Limanu”. Este un succes uriaș pentru comuna Limanu, iar acest proiect aduce comunei oportunități majore de dezvoltare, fiind o moștenire lăsată de primarul de atunci, Daniel Georgescu, acum deputat PSD. Între timp, la dezbaterile pe bugetul de stat din luna februarie, Georgescu a anunțat că a reușit obținerea sumelor necesare pentru amenajarea trotuarului dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche. Astfel, Autostrada Litoralului se va cupla cu viitoarea centură ocolitoare Limanu – Vama Veche:
„Mă bucură atât prezența domnului ministru Grindeanu la Constanța, care a clarificat o serie de lucruri probabil încă discutate, dar și declarațiile sale privind la Autostrada Litoralului. Centura ocolitoare Limanu – Vama Veche, ca efect imediat, ne va scăpa de traficul greu care se desfășoară fix prin mijlocul acestor sate turistice. Va exista o fluidizare a traficului în interiorul localităților, mai ales în timpul sezonului estival. În plus, odată cu acest drum, cei care vor să ajungă în Vamă sau în 2 Mai vor scăpa de cumplitele blocajele din trafic dintre stațiuni. Astfel, de la Neptun se va putea merge pe această variantă direct până în Vama Veche, ocolind pe la marginea comunei Limanu. Proiectul susține dezvoltarea turistică a unor zone absolut superbe, dar destul de dificil de accesat. Și aici mă refer punctual la Hagieni, un sat care are un potențial fantastic din punct de vedere turistic. Pentru comuna Limanu, acest proiect de dezvoltare a infrastructurii este extraordinar. Iar rezultatele vor fi vizibile în doar câțiva ani”, a spus deputatul Georgescu, pentru TOMIS NEWS.