Mitul lui Midas la „naționaliști”: Murad s-a înscris în AUR și va candida la Constanța

murad 1

Din legendele antice știm faptul că, lacom de bogății, Midas a cerut să transforme orice atinge în aur. Dionysos i-a îndeplinit dorința, așa cum făgăduise. Spre groaza lui Midas, când a vrut însă să mănânce, nu a mai putut pune nimic în gură, întrucât cum atingea mâncarea sau băutura, acestea se transformau în aur. Cam ceva de genul a fost ieri și la AUR, după cum vom vedea.

De ziua sa de naștere, George Simion a făcut turul instituțiilor de stat, cu tot partidul după el, certând pe toți liderii acestor instituții. Nu a scăpat nici Parchetul General, pe care l-a acuzat că face „dosare politice”. Parchetul s-a limitat la un comunicat de presă, confirmând astfel că nu acționează la comandă, întrucât Simion putea – la ora vorbirii – să aibă lejer dosar de ultraj judiciar, dar asta e o altă poveste…

După zguduiala vuvuzelii tricolore prin Capitală, liderii AUR și membrii de partid s-au reunit la sediul central. Au avut și invitați (cum zicea cândva Petru Groza). Unul dintre aceștia a fost libanezul Mohammad Murad. Surse participante la chermeza naționalistă ne-au confirmat nu doar prezența lui acolo, ci și faptul că s-a înscris în partid și, mai mult, va candida! Murad a fost șmecher aici, a zis că rămâne să… aleagă el unde!

Sursele TOMIS NEWS ne-au mai precizat faptul că Mangalia sau Năvodari ies din discuție pentru un asemenea pretențios și a rămas… Constanța. Acum… care Constanță? La municipiu era vorba de Ovidiu Cupșa. Spunem era¸ întrucât toată lumea se aștepta să fie anunțat de Simion la lansarea eurobla de zilele trecute de la Constanța și… nu a fost! La Consiliul Județean, ar fi vorba de Dumitru Bădrăgan, Cristinel Dragomir sau Daniel Moraru, ex-PER. După lansarea de la Constanța, a ieșit ditamai circul în partid – la Constanța mai exact, pentru că mai mulți aspiranți la funcții și candidaturi nu au nici o garanție la nimic, deși au cotizat puternic în ultima vreme!

Aici, George Simion știe foarte bine ce face. Nici vorbă de vreo Rusie, nici nu a avut treabă cu asta vreodată. E mai degrabă vorba de inspirație tip NSDAP: nu promite nimănui nimic, pentru că – fiind foarte bun manipulator – știe foarte bine faptul că oamenii – în goana lor după confirmare – sunt dispuși să plătească cât mai mult și să se sfâșie între ei și, la final, să rămână rasa superioară, adică personajul cu cei mai mulți bani! Așa se explică și prezența unui… libanez, într-un partid naționalist! Și fix la Constanța, unde constănțenii nu votează nici măcar machedoni, turci, tătari, greci, extratereștri și alți daci din tunelurile din Bucegi.

Conchidem și cu un adevărat palmares: Murad bifează trei partide într-un an, de data asta având șansa confirmării politice, croindu-și drumul printr-o serie de sacrificii de tip golănesc, cum ar fi… Imperiul Leilor de la PRO TV și despre care vom detalia într-un material următor!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu