Răsăuțeanu (PSD) l-a „tamponat” pe Stelian Ion: „Nici până azi nu ne-a spus cum a obținut apartamentul de la RAEDPP!”

A fost un adevărat circ astăzi în ședința ordinară pentru luna martie a Consiliului Local Municipal Constanța. Se anticipa de altfel de câteva zile o nouă ciocnire între primarul Vergil Chițac și USR Constanța. De altfel, înaintea ședinței de la ora 14:00, cei de la USR au organizat o conferință de presă. Evenimentul USR a fost menit să stopeze vânzarea unei bucăți de plajă lui Ion Dumitrache, președintele organizației municipale a PSD. Și în cadrul ședinței precedente a Consiliului Local a fost scandal mare pe acest subiect.
Pe fondul dezbaterilor aprinse pe marginea proiectului de hotărâre, liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a cedat cu nervii din cauza talibanismului politic instrumentat la ședința de astăzi a USR, care a defilat nu doar cu consilierii locali, ci și cu parlamentarii Stelian Ion și Remus Negoi, ba chiar și cu un europarlamentar, Vlad Gheorghe. Tonul a devenit tot mai vehement, Mirela Garip urlând la un moment dat la PSD-iști pentru că nu respectă intervențiile invitaților, deși, în realitate le permitea tuturor USR-iștilor să acapareze dezbaterile. Răsăuțeanu nu s-a mai putut abține și a abordat-o pe Garip:
„Doamna Garip, dumneavoastră sunteți mândră că îl reprezentați pe șeful dumneavoastră Stelian Ion, care nici până în ziua de azi nu ne-a explicat cum a reușit să-și ia un apartament aproape gratis de la RAEDPP, aducând documente îndoielnice și reușind să o obțină un bun pe pile? Nu toți tinerii au avut șansa să aibă pile și să pună mâna pe un apartament de la stat. Aici unde este moralitatea dumneavoastră?”, a spus Răsăuțeanu.
„Mi se pare penibilă intervenția, mai ales că nu am făcut atacuri la persoană. Să vă fie rușine. Nu toată lumea e bogată cum sunteți dvs sau colegii dvs de partid. La vremea aceea eram un tânăr care avea niște drepturi ca orice om în țara asta și mi le-am exercitat. Dacă ăsta este un lucru de care ar trebui să-mi fie rușine, da, să-mi fie rușine. Lăcomia dvs, mai ales a voastră din PSD… să știi că Mazăre a intrat la pușcărie făcând orașul ăsta praf, să știi că a încălcat aceleași legi și să vii tu milionar în euro să îi obligi pe colegii tăi să voteze o mizerie de genul ăsta, inclusiv pe cei din PNL – nu sunt avocatul lor, să se spele pe cap! Mi se pare incredibil… e de o lăcomie… numai prăduială, intrați în politică numai să acaparați ca niște căpușe. Lăsați chestia asta cu garsoniera că sunteți absolut penibil”, a replicat Stelian Ion.
„Eu mi-am luat apartament cu credit la bancă!”, a concluzionat Răsăuțeanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


