Stroe (PSD), despre scandalul Blue Air: „Ne vom asigura ca asemenea episoade nefericite nu se vor mai putea repeta!”
O nouă cursă specială Tarom va decola astăzi în jurul orei locale 21.30 către aeroportul Heraklion (Grecia) pentru repatrierea din insula Creta a aproximativ 100 de cetățeni români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air, anunță ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. În contextul scandalului Blue Air, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a subliniat faptul că respectiva companie privată a ajuns să aibă un comportament de copil, care se supără, își ia jucăriile și pleacă:
„Este revoltător că Blue Air, o companie privată, pe care statul român a ajutat-o consistent în perioada de criză a pandemiei, cu un împrumut de 62 de milioane de euro, a ajuns să aibă comportament de copil, care se supără, își ia jucăriile și pleacă. Blue Air nu doar că nu-și plătește taxele datorate statului, dar își tratează clienții cu o totală lipsă de respect. În perioada aprilie 2021 – aprilie 2022 au anulat bilete și rezervări pentru sute de mii de călătorii, fără rambursarea banilor, ceea ce le-a atras o amendă de 2 milioane de euro de la ANPC!? Acum și-a abandonat mii de călători în aeroporturi, sub pretextul blocării conturilor de Administrația Fondului de Mediu, pentru neplata unei sume de 28 de milioane de lei, pentru că nu a achiziționat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligație a companiei Blue Air, și pe care celelalte companii aeriene au respectat-o. Dar, indiferent de problemele financiare, conducerea companiei ar fi trebuit să se asigure, înainte de toate, de aducerea în țară a pasagerilor români. Nu a făcut-o și se pare că nu o va face. Ministerul Transporturilor a reacționat prompt și corect. A inițiat rapid măsurile pe care guvernul le-a aprobat pentru ca Tarom să-i poate aduce în țară pe călătorii abandonați de Blue-Air. 5 milioane de lei asigurăm în acest scop, bani care vor fi recuperați pe căi legale de la Blue Air. Și ne vom asigura ca asemenea episoade nefericite nu se vor mai putea repeta!”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


