1912 – Apare primul patinoar din Constanța, în apropierea noului Cazinou

În iarna anului 1912 primarul Constanței Titus Cănănău a destinat un loc de pe faleza Cazinoului, pentru practicarea acestui sport, ce apǎruse şi aici, iar locul ales, în vecinătatea mării dar şi a noii clădiri a Cazinoului ce împodobise faleza Constanţei, promitea să ofere constănţenilor dar şi turiştilor, posibilitatea unei distracţii depline. Anterior deja se folosea un teren la malul mării în acest scop, dar acum se dorea realizarea unei lucrări serioase, conform cerinţelor locuitorilor.

Terenul se afla pe bulevardul din faţa cazinoului, colţul dinspre poarta nr. 1 de intrare în port, fiind împrejmuit cu un gard şi prevăzut cu o baracă pentru uzul patinatorilor. În anul 1932 concesiunea exploatării acestui patinoar a revenit lui Jan Papunof, acesta construind în acelaşi an, tot prin închiriere de la primărie, restaurantul cunoscut sub numele Vraja Mării. Ulterior acest restaurant a fost bombardat în timpul războiului, cel pe care îl ştiam noi fiind construit după război.

Un alt primar a dorit să construiască în anul 1933 un patinoar modern în parcul din faţa teatrului, de pe strada Carol (azi b-dul Tomis); sprijinit puternic de avocatul Titus Liviu Maier, un susţinător al acestui sport, a reuşit să realizeze rapid construcţia, mai ales că mandatul său în fruntea oraşului se apropia de sfârşit. Dar cum pe atunci gheaţa era obţinută natural, iar vremea în acea iarnă nu l-a ajutat, construcţia a fost abandonată.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *