Zelenski vrea „un nou Nurnberg împotriva ruscismului”

zelenski

Preşedintele Ucrainei a spus că o biserică a fost distrusă de un aparat de zbor rusesc în regiunea Herson, în satul Kizomîs, din raionul Bilozerka. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că interesul comun este de a opri Rusia, atât prin puterea armelor, dar şi prin noi sancţiuni şi prin eforturile pentru a asigura îndeplinirea justiţiei. „Fiecare manifestare a terorii ruseşti, fiecare zi de agresiune reprezintă un argument în plus că toate acestea trebuie să se sfârşească la Tribunal – într-un nou Nurnberg împotriva ruscismului, împotriva celor care distrug vieţi şi oameni, care folosesc rachete împotriva muzeelor şi bombe ghidate împotriva bisericilor. Rusia trebuie să piardă. Lumea nu poate avea niciun alt obiectiv”, susţine el.

„Pe parcursul zilei de astăzi, a fost îndepărtat molozul după atacul rusesc cu rachete S-300 din oraşul Kupiansk, regiunea Harkov. Un atac asupra unui cartier de civili obişnuit. Teroriştii au ţintit muzeul local de istorie şi casele din apropiere. Rusia a ucis două femei cu această lovitură. Condoleanţele mele familiilor şi prietenilor victimelor… Zece oameni au fost răniţi, li se oferă asistenţa necesară. În total, peste 60 de muzee şi galerii din diferite regiuni ale ţării noastre au fost distruse sau avariate de ocupant”, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis marţi seară.

El a adăugat că o biserică a fost distrusă de un aparat de zbor rusesc în regiunea Herson, în satul Kizomîs, din raionul Bilozerka.

„O biserică ortodoxă… de o bombă ghidată. Asta înseamnă că militarii ruşi ştiau ce distrug. Această biserică a devenit una dintre cele câteva sute de biserici şi case de rugăciune distruse de atacurile ruseşti”, a arătat preşedintele ucrainean.

Zelenski a spus că, în Crimeea, ocupanţii au intrat în locuinţa lui Abdureshyt Dzhepparov, unul dintre reprezentanţii mişcării naţionale a tătarilor crimeeni, un activist pentru drepturile omului şi cetăţean al Ucrainei.

„Nu se ştie unde este acum şi în ce stare e. Acesta este un alt exemplu al represiunii ruseşti faţă de popoarele indigene din Crimeea, faţă de tot poporul nostru. Au fost mii şi mii de astfel de exemple de la începutul agresiunii, atât în Crimeea, cât şi în alte regiuni ocupate de Rusia”, a completat el.

Zelenski a subliniat: „Nimeni nu se poate simţi în siguranţă nicăieri dacă agresorul nu este înfrânt. Asta dovedeşte fiecare zi în Ucraina – tot ce trupele ruseşti şi serviciile speciale ale ocupantului fac pe pământul nostru, împotriva poporului nostru. Şi asta este ceea ce visează să aducă pe pământul altor naţiuni. Toată lumea ştie asta”.

„Lumea ştie şi că Rusia poate fi oprită. Acesta este un interes comun. Oprită de puterea războinicilor noştri de pe linia frontului. De armele noastre, atât ucrainene, cât şi cele pe care le primim de la partenerii noştri. De puterea legii, adică sancţiuni care trebuie înăsprite constant, şi de munca noastră comună pentru justiţie. Fiecare manifestare a terorii ruseşti, fiecare zi de agresiune reprezintă un argument în plus că toate acestea trebuie să se sfârşească la Tribunal – într-un nou Nurnberg împotriva ruscismului (alăturare a cuvintelor Rusia şi fascism – n.r.), împotriva celor care distrug vieţi şi oameni, care folosesc rachete împotriva muzeelor şi bombe ghidate împotriva bisericilor. Rusia trebuie să piardă. Lumea nu poate avea niciun alt obiectiv. Pentru că orice altceva ar fi o înfrângere a vieţii, o înfrângere a legii, o înfrângere a lumii înseşi”, a afirmat Volodimir Zelenski.

El a menţionat că grupul de experţi conduşi de Andrii Yermak şi Michael McFaul a prezentat un document care vizează întărirea sancţiunilor împotriva Rusiei.

„Documentul cu sancţiuni va ajunge pe masa tuturor liderilor-cheie ai lumii – lideri politici, publici şi de afaceri. Sancţiuni împotriva sectorului petrolului şi gazului rusesc, împotriva industriei nucleare, împotriva oricui ajută Rusia să evite restricţiile deja impuse”, a explicat Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a arătat că a avut o şedinţă cu Statul Major, fiind discutată situaţia de pe front, dar şi o şedinţă despre redresarea economică a ţării.

„Este clar deja că victoria noastră va avea ca rezultat capacitatea Ucrainei de a fi un real furnizor de securitate pentru toţi partenerii noştri, pentru toţi din lume care preţuiesc o ordine internaţională bazată pe reguli. Noile standarde de securitate pe care le vom implementa în viaţa noastră: în infrastructura noastră, în energie, logistică şi comunicaţii, în sfera socială şi a educaţiei, în producţie – toate acestea pot fi amplificate în alte părţi ale lumii. La fel şi în ceea ce priveşte sistemele de apărare ucrainene, armele noastre şi experienţa oamenilor noştri câştigată în confruntarea cu teroarea rusească. Toate acestea vor lucra pentru o pace globală, pentru a ne asigura că nimeni din lume nu va mai repeta vreodată crimele Rusiei”, a mai spus Zelenski.

Zelenski cere combaterea „şantajului nuclear” rus

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri comunităţii internaţionale să facă tot posibilul pentru a împiedica Rusia să folosească instalaţiile nucleare pentru „şantaj”, într-un mesaj postat pe Twitter cu ocazia împlinirii a treizeci şi şapte de ani de la dezastrul de la Cernobîl, transmite EFE.

„În urmă cu 37 de ani, accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl a lăsat o rană imensă în toată lumea”, a scris şeful statului ucrainean pe Telegram. Zelenski a amintit totodată că locul în care s-a produs catastrofa a fost ocupat de ruşi şi recuperat de trupele ucrainene „în urmă cu mai bine de un an”.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a împiedica statul terorist (Rusia) să folosească instalaţiile de energie nucleară pentru a şantaja Ucraina şi lumea”, a subliniat Zelenski în mesajul său.

Kievul acuză Rusia că foloseşte centrala nucleară de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei şi ocupată de Rusia încă din primele zile ale invaziei, ca scut pentru a lansa atacuri împotriva teritoriului controlat de guvernul ucrainean.

Comunitatea internaţională şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea că luptele ar putea provoca un accident nuclear la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Separat, foşti angajaţi ai fostei centrale de la Cernobîl au organizat marţi seară un priveghi în oraşul Slavutîci (nord) pentru a comemora victimele celui mai grav accident nuclear din istorie, din 26 aprilie 1986. Reuters aminteşte că o explozie la centrala aflată pe atunci pe teritoriul Uniunii Sovietice a degajat material radioactiv în întreaga Europa. Circa 30 de muncitori de la centrală şi pompieri au pierit imediat după explozie, iar mulţi alţii au murit ulterior din cauza maladiilor provocate de radiaţii.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu