Washington: „Maduro va fi judecat sub acuzații penale, pentru crimele sale, în Statele Unite”. Ministrul Apărării din Venezuela promite represalii față de SUA – VIDEO

Secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat sâmbătă că preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, care a fost capturat de forţele speciale americane Delta, sâmbătă dimineaţă, „va fi în sfârşit judecat pentru crimele sale”, relatează Reuters, conform Agerpres.
Senatorul Mike Lee, care îl citează pe secretarul de stat Marco Rubio, a detaliat: „Tocmai am terminat de vorbit la telefon cu secretarul Rubio. M-a informat că Nicolás Maduro a fost arestat de personal american pentru a fi judecat sub acuzații penale în Statele Unite și că acțiunea cinetică pe care am văzut-o în această seară a fost desfășurată pentru a-i proteja și apăra pe cei care execută mandatul de arestare. Această acțiune se încadrează probabil în autoritatea inerentă a președintelui, în temeiul articolului II din Constituție, de a proteja personalul american de un atac real sau iminent.”
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că Statele Unite au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei şi a liderului acesteia, preşedintele Nicolas Maduro, care, împreună cu soţia sa, Cilia Flores, a fost capturat şi scos din ţară pe calea aerului.
„Operaţiunea a fost efectuată în colaborare cu forţele de ordine americane”, a declarat Trump într-un mesaj pe platforma de socializare Truth Social, adăugând că va oferi mai multe informaţii sâmbătă, într-o conferinţă de presă la ora locală 11:00 (16:00 GMT, 18:00 ora României) de la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida. Trump a confirmat atacul la doar câteva ore după ce au fost raportate explozii şi survoluri de avioane militare în Caracas şi în alte părţi ale ţării.
Ministrul apărării venezuelean, Vladimir Padrino Lopez, a denunţat sâmbătă atacul cu rachete din elicoptere americane asupra unor zone civile din Caracas, precum şi în alte părţi ale ţării, a acuzat că SUA au lovit zone rezidenţiale şi a avertizat că ţara sa va rezista prezenţei forţelor străine, transmite EFE, conform Agerpres.
„Această invazie reprezintă cel mai mare ultraj pe care l-a suferit ţara, determinată de lăcomia insaţiabilă pentru resursele noastre strategice”, a declarat Padrino Lopez într-un videoclip postat pe reţelele de socializare.Ministrul apărării a indicat că obuze şi rachete au fost lansate din elicoptere şi a descris atacul drept „josnic şi laş”.
În acest sens, el a cerut evitarea „haosului şi anarhiei, care”, a avertizat el, „sunt arme la fel de letale ca bombele”.”Ne-au atacat, dar nu ne vor zdrobi”, a adăugat el.
„Forţele de invazie (…) ne-au profanat teritoriul (…) mergând chiar până acolo încât au atacat zone rezidenţiale civile cu obuze şi rachete lansate din elicopterele lor de atac”, a declarat generalul Padrino Lopez, indicând că „strânge în prezent informaţii cu privire la răniţi şi morţi”. De asemenea, el a promis „desfăşurarea masivă a tuturor resurselor terestre, aeriene, navale, fluviale şi balistice – sisteme de arme pentru o apărare completă”:
https://www.tiktok.com/@matrixvzla1/video/7591065032373374264?_r=1&_t=ZN-92lHFIKyiX9
Sâmbătă, guvernul venezuelean a denunţat o „agresiune militară foarte gravă” din partea Statelor Unite în zone civile şi militare din capitala Venezuelei şi din statele centrale Miranda, Aragua şi La Guaira şi a ordonat „desfăşurarea comandamentului pentru apărarea completă a naţiunii”.
Mai multe explozii s-au auzit sâmbătă dimineaţa devreme în Caracas, La Guaira şi Miranda, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite, care au desfăşurat nave de război şi aeronave în Marea Caraibelor, în apropierea coastei Venezuelei, în august, o acţiune pe care Caracas a denunţat-o drept „ameninţări” pentru a provoca o schimbare de regim.
Preşedintele american Donald Trump a ordonat atacuri asupra unor ţinte din interiorul Venezuelei, inclusiv instalaţii militare, într-o escaladare a campaniei sale de presiune împotriva guvernului Maduro, potrivit unor surse din cadrul administraţiei americane care au vorbit cu CBS News. Fox News a confirmat, de asemenea, că Trump a ordonat atacuri aeriene împotriva mai multor ţinte din interiorul Venezuelei, cu un accent mai mare pe zona de coastă din jurul oraşului La Guaira, lângă aeroportul Maiquetia, şi într-o zonă care include potenţiale ţinte militare cheie pentru regimul Maduro.
Trump, care a anunţat capturarea lui Maduro, a avertizat în noiembrie cu privire la posibilitatea unor atacuri pe teritoriul venezuelean în contextul campaniei sale împotriva Venezuelei şi a guvernului liderului venezuelean, pe care îl acuză că ar fi condus o reţea de trafic de droguri.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


