Viktor Orban se distrează cu von der Leyen: Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina, dar INTERZICE importurile de carne și miere

viktor orban ursula

Ungaria va continua să permită tranzitul cerealelor din Ucraina, asigurându-se însă că plecarea acestor livrări se face „într-o manieră controlată”, a declarat miercuri seara ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, la finalul discuţiilor care au avut loc la Bruxelles, notează Agerpres. Într-o declaraţie pentru agenţia MTI, Istvan Nagy a precizat că se poartă discuţii cu privire la alte produse asupra cărora ar putea fi extinsă actuala interdicţie de import, pe lângă grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va adopta, în regim de urgenţă, „măsuri preventive” la grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă, ca urmare a unei plângeri comune formulate la finele lunii martie de Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Această plângere a fost urmată, săptămâna trecută, de decizia Poloniei şi Ungariei de a interzice unele importuri de produse agricole din Ucraina. Alte state din Europa de Est au anunţat că analizează şi ele acţiuni similare.

„Pentru Ungaria, a meritat să adopte o acţiune fermă şi să protejeze interesele fermierilor ungari”, a spus Istvan Nagy făcând referire la interdicţia adoptată de autorităţile de la Budapesta, adăugând că măsura a forţat Bruxellesul să acţioneze.

Un oficial european a precizat că măsurile preventive adoptate de Executivul comunitar vor permite intrarea cerealelor din Ucraina în cele cinci ţări est europene numai dacă sunt destinate a fi exportate spre alte state UE sau restul lumii. Măsura va fi valabilă până la finele lunii iunie. Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în ţările vecine, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii din aceste ţări. În aceste condiţii, au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024.

Viktor Orban nu se joacă atunci când vine vorba de problemele cauzate de importuri. Ungaria a interzis importurile de miere și de anumite produse din carne din Ucraina până la 30 iunie. Anterior, autoritățile din Ungaria au interzis și importurile de cereale, potrivit Sky News. Comisia Europeană a anunțat miercuri că va lua „măsuri preventive” de urgență pentru grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui și rapiță, după ce unele țări din Europa Centrală au decis să interzică importurile de produse alimentare din Ucraina pentru a-și proteja propriile sectoare agricole. Cu toate acestea, Ungaria și Polonia au declarat că ar trebui incluse și alte produse.

Interdicția ungară privind importurile de cereale și produse agricole importante „include un total de 25 de produse, dintre care cele mai importante sunt cerealele, semințele de rapiță și de floarea-soarelui, făina, uleiul, mierea și anumite produse din carne”, a declarat șeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, potrivit Sky News.

Anunțul guvernului a fost făcut după ce ministrul ungar al agriculturii, Istvan Nagy, a cerut extinderea oricărei interdicții de import la nivelul UE pentru a include „ouăle, mierea și carnea de pasăre”, într-o postare pe Facebook. De asemenea, Nagy a declarat agenției de presă de stat MTI că Ungaria va continua să permită tranzitul de cereale ucrainene, asigurând plecarea acestor transporturi „într-un mod controlat”. „A meritat ca Ungaria să ia măsuri ferme și să protejeze interesele fermierilor maghiari”, a spus el, referindu-se la interdicție, adăugând că măsurile au forțat Bruxelles-ul să acționeze.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu