Viktor Orban: „Sancțiunile UE împotriva Rusiei trebuie să fie RIDICATE!”

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat la o reuniune a partidului său de guvernământ, Fidesz, că sancţiunile împotriva Rusiei impuse de Uniunea Europeană ar trebui să fie eliminate, a relatat miercuri seara târziu cotidianul proguvernamental Magyar Nemzet. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a confirmat comentariile într-un răspuns transmis prin e-mail către Reuters. Orban, un critic dur al sancţiunilor UE împotriva Moscovei din cauza invaziei acesteia în Ucraina, a făcut aceste remarci în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a membrilor partidului său, miercuri, înainte de începerea sezonului politic de toamnă.

Fără a oferi o sursă, Magyar Nemzet l-a citat pe Orban cu declaraţia că sancţiunile UE au dus la creşterea preţurilor la gaze şi a inflaţiei, iar dacă aceste măsuri ar fi eliminate, preţurile la gaze ar scădea imediat cu 50%, iar inflaţia ar scădea şi ea. Fără sancţiuni, Europa şi-ar putea recăpăta puterea şi ar putea evita o recesiune iminentă, a declarat Orban, reiterând poziţia sa anterioară potrivit căreia sancţiunile afectează mai mult Europa decât Rusia. Pe pagina sa de Facebook, Orban a postat de la reuniunea partidului: „Sancţiunile de la Bruxelles au împins Europa într-o criză energetică”.

În iulie, Orban a declarat că UE „şi-a tras un glonţ în plămâni” prin sancţiunile economice nechibzuite impuse Rusiei, care, dacă nu sunt retrase, riscă să distrugă economia europeană, aminteşte Reuters.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Viktor Orban: „Sancțiunile UE împotriva Rusiei trebuie să fie RIDICATE!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *