VIDEO Podul suspendat peste Dunăre: Un adevărat „Golden Gate” de Brăila

Podul peste Dunăre se apropie de finalizare, segmentele de tablier ridicate fiind aproape complet sudate între ele. Obiectivul este cea mai scumpă lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani. Potrivit celor mai recente imagini realizate de fotograful profesionist Radu Aramă, lucrările la podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, se apropie de final. Cele 86 de segmente de tablier ridicate, care formează structura suprafeţei de rulare a podului, au fost aproape complet sudate între ele. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. De asemenea, în paralel, se lucrează intens la terasamentele aferente drumurilor de acces pe toate fronturile, atât pe malul dinspre Tulcea, cât şi pe cel dinspre Brăila, începând de la pasajul peste calea ferata km 0+389, sensuri giratorii, centru de întreţinere şi coordonare, staţie de taxare, drum de legătură şi drum principal.

Potrivit CNAIR, constructorul şi-a asumat că până la sfârşitul acestui an va finaliza inclusiv drumurile de acces, astfel încât să poată fi deschisă circulaţia pe podul suspendat între judeţele Brăila şi Tulcea. Construcţia face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană. Proiectul înseamnă, pe lângă pod, şi o adevărată reţea de şosele şi drumuri de acces de peste 20 de kilometri. În 2023, ar urma să fie inaugurat. Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri:

  1. o deschidere principală (1.120 metri)
  2. două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea.

De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *