VIDEO INCENDIU la o biserică din cartierul Tomis Plus. ISU Constanța a trimis șase autospeciale de stingere (UPDATE)

Un incendiu are loc duminică în incinta bisericii Sf. Ecaterina din cartierul constănțean Tomis Plus. Potrivit ISU Constanța, arderea se manifestă generalizat și s-a extins la fațada unui imobil aflat în proximitate. Pentru localizarea și stingerea flăcărilor, la fața locului salvatorii acționează cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 1 ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor din teren a fost alocată și 1 ambulanță SAJ. Până la acest moment nu sunt raportate victime.
Din imobilul afectat au fost evacuate 11 persoane de către Gruparea Mobilă de Jandarmi, 4 de ISU Constanța și 30 de persoane din biserică. Patru apartamente, din totalul de 11, au fost afectate de incendiu și de fum, în timp ce celelalte șapte apartamente au fost doar parțial afectate. În schimb, latura exterioară, aflată pe partea cu biserica, a fost afectată de flăcări. Potrivit ISU, construcția din lemn, de circa 500 metri pătrați, aflată în curtea bisericii, a ars complet.
Incendiul de la biserica din Constanţa a fost cauzat de un scurtcircuit electric, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care au precizat că pentru lăcaşul de cult nu fusese solicitată autorizaţia de securitate la incendiu deoarece construcţia nu era finalizată. ISU Dobrogea a anunţat că incendiul izubucnit, duminică, la biserica din cartierul Tomis Plus a fost cauzat de un scurt circuit electric. De asemenea, biserica respectivă nu avea autorizaţie de securitate deoarece construcţia nu fusese finalizată.
„Pentru lăcaşul de cult nu a fost solicitată autorizaţia de securitate la incendiu deoarece construcţia nu a fost finalizată, autorizaţia de securitate la incendiu solicitându-se după terminarea lucrărilor de construire. Ce a ars, erau anexe care nu se supun autorizării”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină după izbucnirea unui incendiu la o biserică din cartierul Tomis Plus din municipiul Constanţa. La faţa locului s-au deplasat şase autospeciale de stingere, două autoscări, o autospecială pentru transport victime multiple şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, în sprijin a ajuns şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean. Focul s-a extins şi la faţada unui bloc din apropiere. Patruzeci de persoane au fost evacuate din biserică de Gruparea Mobilă de Jandarmi, 11 persoane din blocul aflat în apropiere au ieşit singure din imobil, iar patru au fost evacuate de pompieri. De asemenea, două persoane au suferit atac de panică, iar o femeie în vârstă de 45 de ani a fost diagnosticată cu arsuri de gradul 1 la antebraţ, fiind transportată la Spitalul Judeţean Constanţa.
ISU Dobrogea a transmis că 11 apartamente din blocul de lângă biserică au fost afectate de incendiu. Astfel, patru apartamente au fost afectate de incendiu şi de fum, iar şapte apartamente, numai de fum. De asemenea, latura dinspre biserică a faţadei blocului a fost afectată de flăcări. Totodată, construcţia de lemn respectivă, pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, a ars complet.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google



de ce nu s au rugat dupa ploaie? unde era seful lor?de trebuiau autospecialele?