Victorie în Parlament pentru deputata Rizea: Ziua Părinților de Îngeri va fi comemorată la data de 15 octombrie

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, a fost votat în unanimitate proiectul de lege privind instituirea Zilei Părinților de Îngeri, la inițiativa deputatelor Cristina Rizea și Laura Vicol. La data de 15 octombrie, anual, experiențele părinților care și-au pierdut copiii vor fi comemorate la nivel național. Totodată, reglementarea prevede decontarea a 10 ședințe de consiliere psihologică pentru părinții de îngeri în primele 6 luni de la data decesului. Sprijinul transpartinic acordat acestei inițiative demonstrează o evoluție semnificativă în spațiul public românesc, evoluție pe care și inițiatoarea proiectului de lege o semnalează:

„Oamenii devin din ce în ce mai pregătiți să vorbească despre aceste experiențe traumatice în spațiul public. Rana se vindecă (atât cât se poate vindeca după o astfel de experiență) de abia odată ce ne câștigăm capacitatea de a o comunica. Din experiența mea de părinte de înger, știu foarte bine că tăcerea nu e niciodată o soluție. Știu bine, totodată, că ai nevoie de un întreg sistem de sprijin pentru a putea să navighezi prin astfel de tragedii. Din propria experiență, am pus suflet în acest proiect de lege și sunt recunoscătoare colegilor mei că, împreună, l-am transformat în lege. Anul acesta, îmi doresc ca, alături de părinții de îngeri, să comemorăm experiențele lor și să învățăm, ca societate, că trauma acestei comunități nu poate fi adresată decât prin comunicare, decât prin sprijin onest și măsuri de suport bine definite”, declară deputata Cristina Rizea.

Proiectul de lege urmează să fie transmis spre promulgare Președintelui României, urmând ca aspectele normative secundare să fie asigurate de către Guvernul României pentru ca aceste sesiuni de terapie să se desfășoare în condițiile stabilite de către proiectul de lege. Inițiatoarele vor fi direct implicate în monitorizarea cursului reglementărilor legislative pe această tematică. Pentru a explica într-o manieră mai amplă trauma colectivă a acestor părinți, deputata Cristina Rizea a pregătit un scurtmetraj alături de alți părinți de îngeri: shorturl.at/GHNO7

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *