Viceprimarul Răsăuțeanu a explicat cetățenilor din Faleză Nord cum va arăta cartierul lor la finalul lucrărilor de modernizare: Consolidarea taluzului, îmbunătățirea accesului la plajă sau refacerea falezei prăbușite

Viceprimarul social-democrat al Constanței, Costin Răsăuțeanu, a fost în consultări cu cetățenii din Faleză Nord – Delfinariu, unde este prevăzut un proiect pe fonduri nerambursabile pentru lucrările de modernizare. Cu prilejul acestor discuții, Răsăuțeanu a explicat cum ar trebui să arate zona la finalul șantierului.

„Pentru o pregătire adecvată a proiectului de îmbunătățire a mediului urban în zona Delfinariu-Faleza Nord, am considerat esențial să consultăm și persoanele care vor beneficia în mod direct de această investiție. În acest sens, duminică după-amiază am avut o primă întâlnire cu cetățenii aflați pe faleză pentru a le asculta opinia și punctul de vedere cu privire la cum trebuie să reabilităm zona și să alegem ce tip de mobilier urban e mai potrivit pentru a fi montat. Mai concret: cum trebuie să arate refacerea si modernizarea pavimentului zonei de promenadă și a trotuarelor sau ce tip de bănci și cat de confortabile trebuie să fie, câți stâlpi de iluminat sunt necesari sau câte coșuri de gunoi trebuie montate. Am discutat despre necesitatea unei piste de biciclete, consolidarea taluzului, îmbunătățirea accesului la plajă și refacerea falezei prăbușite, dar și despre asigurarea de accese pentru persoanele cu dizabilități și modernizarea locului de joacă existent. Oamenii au fost informați în detaliu despre tipurile de intervenții care vor fi efectuate. Astfel de întâlniri vor continua, ele fiind foarte utile pentru alegerea celor mai bune soluții, în scopul satisfacerii reale a nevoilor locuitorilor! Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Sud Est”, a transmis Răsăuțeanu.