Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita Ambasadorului statului Qatar

În contextul creșterii importanței geostrategice a orașului și portului Constanța, viceprimarul municipiului, domnul Ionuț Rusu, a primit astăzi vizita Excelenței Sale domnul Osama Yousef Abdullah Alqaradawi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Qatar la București. Excelența Sa domnul Alqaradawi a adus în discuție teme de interes precum energia regenerabilă – în particular, posibilitatea construirii la Constanța a unor parcuri destinate producerii acestui tip de energie, prin exploatarea eficientă a potențialului semnificativ al regiunii în acest domeniu. De asemenea, Excelența Sa a manifestat interes pentru domeniul agriculturii, în special pentru producția locală de cereale și exportul de carne de ovine, dar și pentru domeniile IT și securitate cibernetică, specializări cu rezultate excepționale în universitățile din orașul nostru.

rusu Alqaradawi 2

Viceprimarul municipiului Constanța a reiterat necesitatea de a găsi și atrage un investitor extern strategic care să constituie un pol de dezvoltare pentru municipiu, având în vedere importanța în creștere exponențială a orașului Constanța în economia locală, națională și internațională, în contextul mai larg al războiului din Ucraina. Potrivit domnului Ionuț Rusu, Constanța are toate atu-urile pentru a permite și facilita investiții strategice pe plan local, în numeroase domenii, de la extracția de gaz din perimetrele Mării Negre la energia verde/regenerabilă, de la producția de echipamente și instalații navale la producția de bunuri alimentare sau serviciile în domeniul turistic.

Oaspetelui din Qatar i s-au prezentat argumentele principale care ar susține interesul unui investitor strategic pentru municipiul și județul Constanța, cu accent pe deschiderea și susținerea oferite mediilor investiționale de către actuala administrație locală. Constanța are nevoie de investitori străini, cu atât mai mult cu cât zona noastră are un potential uriaș de a deveni rapid un furnizor de securitate și un hub energetic, tehnologic și inovator la Marea Neagră. A fost discutată, de asemenea, posibilitatea participării la unele evenimente comune în perioada următoare, cu implicarea reprezentanților administrației locale și ai mediului academic din Constanța în desfășurarea acestora.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *