Vești proaste pentru CSM Constanța, din ședința extraordinară a Consiliului Local: NU vor primi salariile până de Sărbători. Primarul Chițac: „Nu există disponibilitate în buget pentru acest împrumut! Oricât ar fi legal sau nelegal – Nu sunt bani!” – VIDEO

perodin chitac

Consilierii locali municipali s-au reunit astăzi în cadrul unei ședințe extraordinare, cu prilejul căreia s-a discutat de acordarea unui împrumut către CSM Constanța, club sportiv aflat într-o situație financiară dificilă în ultimele luni. Marea urgență a fost legată de salariile sportivilor și antrenorilor. Dezbaterile au fost intense, de toate formele: juridice, economice, sociale, proiectul a fost întors pe toate părțile însă – fiecare poate interpreta rezultatul cum dorește – împrumutul nu a beneficiat de numărul necesar de voturi pentru adoptare. Proiectul a fost respins cu 10 voturi pentru și 17 abțineri.

„Așa cum știm cu toții, suntem co-inițiatori ai acestui proiect de hotărâre. Am propus acest împrumut, cum am propus și în ședința din 13 decembrie. Trebuie să decuplăm actul de management și concluziile pe care le vom trage cu privire la greșelile de management, de plata salariilor sportivilor de la CSM. Există deja o comisie… Dar sărbătorile vin imediat și acești copii tineri și antrenori rămân cu salarii neplătite. Am văzut și raportul de specialitate al direcției financiare, care susține că – tehnic – nu se poate acorda acest împrumut. (…) În schimb, noi, alături de colegii care au venit cu această inițiativă, am invocat și OUG 57/2019, art. 92, care spune că consiliile locale pot hotărî împrumuturi la înființarea, funcționarea și dezvoltarea unor organisme prestatoare și, printre asta, spune instituții publice de interes local. Deci, raportul de specialitate a fost interpretat limitativ, există acest articol din Codul Administrativ care permite, cum este cazul CSM. Cred că e un simplu act de voință dacă suntem sau nu suntem de acord cu acest împrumut. Să limitezi interpretarea la un articol total nefavorabil, înseamnă să eludezi cealaltă parte a legii care îți permite acest lucru. Noi vom vota pentru ca antrenorii și sportivii CSM să își primească salariile până de sărbători”, a spus din partea AUR Ovidiu Cupșa, încercând o sensibilizare a colegilor.

Ulterior, din partea USR, Florin Cocargeanu a oferit două exemple de anul trecut când au fost aprobate împrumuturi pentru situații similare:

„Trebuie făcută o diferențiere între comisia care evaluează managementul clubului și care are activitate începând de ieri – ăsta este un obiectiv primordial, dar este foarte important să dăm salariile acelor oameni care nu au nici o vină. Acei oameni au făcut performanță pentru Constanța, i-am lăudat fiecare dintre noi, iar acum stau și plâng pe la ușile clubului pentru că nu au bani cu care să își facă sărbătorile. Trebuie să evaluăm exact și rapid. Există și două hotărâri de anul trecut, prin care se acordă un împrumut pentru Termoficare SA. (…) Așa că raportul de specialitate al direcției financiare nu este OK și nu prezintă realitatea așa cum trebuie. Acest proiect este legal, care poate fi votat și trebuie să fie votat”, a spus Cocargeanu.

Din perspectiva juridică, independenta Felicia Ovanesian a arătat că „proiectul este necesar, extrem de oportun și este legal”:

„Dispozițiile art 72 din Legea 273/2006 sunt indicate cu rea credință sau vădită neștiință de către aparatul de specialitate al primarului. Gradul meu de încredere  în legalitatea proiectelor pe care trebuie să le votăm cade în fiecare zi. Domnule Cupșa, dispozițiile art. 72 nu sunt aplicabile pentru că se referă  exclusiv la instituții, servicii publice și activități finanțate integral din venituri proprii. Proiectul nostru se referă la CSM, care nu se finanțează integral din venituri proprii. Pentru oricine a analizat documentația, CSM se finanțează în proporție de 90% din bugetul local, a avut venituri proprii de doar un milion de lei pe an, care probabil a rezultat din vânzarea de bilete sau eventuale sponsorizări. În ciuda celor susținute prin rapoartele de specialitate, să uităm cu toții de art. 72 din Legea 273/2006, nu sunt aplicabile în cauză. (…) Prin rectificare bugetară, CSM-ului i-au fost acordate 6 milioane lei, din care i-au fost virate doar 3. E normal când îți promite CLM, să te comporți ca atare. CLM a promis 6 milioane și a virat doar 3. În drept, există instituția compensării, admițând prin absurd că CSM nu va fi în stare să recupereze și să restituie cele 6 milioane, în termenele pe care le vom stabili, la momentul la care virăm alocările bugetare, putem compensa cu cele 6 și să virăm doar 4. Nu există nici un risc! (…)  Proiectul este necesar, extrem de oportun și este legal”, a spus Ovanesian.

Înainte de vot, primarul Vergil Chițac a tranșat dezbaterile, susținând că nu este vorba de vreo rea-credință, ci… pur și simplu nu sunt bani în bugetul local:

„Dacă e doar la înființare, dacă se poate face oricând pentru că sunt bani de la buget, numai pe venituri proprii… mă rog, în ciuda faptului că doamna Ovanesian are un grad scăzut de încredere în serviciul juridic de primărie, așa ne-am adresat și noi – ca să fim convinși – ministerului Dezvoltării! Care, printr-o adresă, corobârând cu Legea 273/2006 și Codul Administrativ: „Considerăm că autoritățile deliberative pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul local pe bază de convenție, doar la înființarea în subordinea unor ordonatori principali de credite și numai în cazul în care acestea nu dispun de fonduri suficiente în baza documentațiilor de fundamentare.” Prin urmare, noi am mers doar la înființare. În ceea ce privește instituția compensării doamnă Ovanesian, prin ceea ce ne propuneți transferam problema de astăzi la compensare! La momentul compensării, dacă solicitau bani și noi viram mai puțin, nu puteam să ne compensăm? Nu făceam altceva decât să amânăm o problemă. Dincolo de disputele acestea juridice, lucrurile trebuie să meargă în viață prin ceea ce se întâmplă în oraș, întrebați dacă există banii disponibili pentru acest împrumut! În momentul de față, reținând banii pe care trebuie să îi dăm la finalul anului către bugetul de stat, TVA, viramente, salarii, rambursări, noi în momentul de față un cont disponibil de 10 milioane lei, în condițiile în care la CT BUS trebuie să plătim 2,4 milioane salariile pe data de 30 și 4,6 milioane pentru dările la stat și nu am plătit ultima factură la Polaris și în spatele acestor facturi stau servicii prestate, oameni și salarii. Eu nu vreau sub nici o formă să credeți că nu vrem noi… Dacă am fi avut banii ăștia, i-am fi dat… Ce pot să promit este că vom face tot posibilul și în măsura în care rambursarea de la MIPE – care este a noastră – este ca între Crăciun și Anul Nou să virăm o parte din bani. În momentul de față nu există disponibilitate în buget pentru acest împrumut! Oricât ar fi legal sau nelegal – nu sunt bani!”, a spus primarul Chițac.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu