Vătămanu (ADD Constanța): „În doi ani, constănţenii şi turiştii vor avea două rute noi pentru a ajunge în sudul litoralului! Vom construi 34 km de drum, prin două proiecte”

vatamanu

Contractul de finanţare care asigură 140 de milioane de lei din fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră din Sudul litoralului, a fost semnat joi, fiind cel mai mare proiect din programul Anghel Saligny şi primul proiect dezvoltat exclusiv de o asociaţie de dezvoltare intracomunitară, anunţă Ana-Maria Vătămanu, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă Constanţa (ADDJC) care derulează această investiţie.

Proiectul este o premieră pentru Constanţa, un judeţ cu deficit enorm în dezvoltarea drumurilor judeţene. Pe scurt, vom construi 34,6 km de drum, prin două proiecte în valoare cumulată de 140 de milioane de lei. Este o recuperare semnificativă a unui decalaj istoric. În judeţ avem 104 km de drumuri de pământ”, a subliniat preşedintele ADDJC.

Localităţile Tuzla şi Biruinţa (DJ391) vor fi conectate de un drum modern de cca. 11 km. Al doilea tronson de drum modernizat leagă localităţile Techirghiol şi Arsa. Ambele variante vor fi folosite pentru a fluidiza traficul către localităţile din Sudul litoralului. Prin dezvoltarea acestui proiect, aglomeraţia din zona localităţilor Eforie – Tuzla va fi eliminată, inclusiv sau mai ales în vârfurile de sezon.

„Investiţia este semnificativă şi are rolul de a oferi două alternative de a călători comod şi în siguranţă inclusiv către destinaţiile turistice din Sudul litoralului dar bineînţeles şi între localităţile din zonă. Încă din etapa de planificare şi studiu de fezabilitate am gândit acest proiect ca o centură care să degreveze practic, cel puţin parţial, încărcarea de trafic de pe drumul european E87 dintre Constanţa şi Mangalia”, a subliniat Vărămanu.

Proiectele „Modernizare DJ391, tronson Tuzla – Biruinţa” şi „Modernizare DJ393, tronson Techirghiol – Arsa” au fost selectate spre finanţare prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 87021_8323/26.07.2022 şi 87021_8324/26.07.2022 şi reprezintă cea mai mare investiţie din programul Anghel Saligny.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *