A fost meci mare zilele trecute în Consiliul Local Municipal Constanța între primarul Vergil Chițac și USR, privind plaja lui Dumitrache, președintele organizației municipale a PSD, Ion Dumitrache. Edilul le-a solicitat celor de la USR să treacă în opoziție, USR-iștii – mulți la număr, inclusiv parlamentari și europarlamentari – s-au prefăcut că nu aud și au ținut-o pe a lor: să nu fie adoptat proiectul de hotărâre cu pricina.
După votul din Consiliul Local, USR Constanța a intrat în ședință. Vineri seară a fost luată și decizia: USR-iștii constănțeni din CLM intră în opoziție. Mai mult, toți consilierii vor demisiona din funcțiile lor, inclusiv viceprimarul Florin Cocargeanu: „Eu oricum eram în plus pe acolo. Era o minune că am birou… Fără atribuții, fără nimic, doar salariu… Mulți ziceau oricum că încasez salariul degeaba. Știți ceva? Și eu cred la fel!”, ne-a spus deja fostul viceprimar Cocargeanu.
Mai dezamăgit a fost liderul de grup al consilierilor municipali, Dumitru Caragheorghe: „N-ați văzut că urlam degeaba? Câinii latră, ursul trece. Voiam și eu să fiu peste Răsăuțeanu. N-a mers, asta e… Măcar mi-am asigurat locul de parlamentar în locul lui Remus. Să nu mă citați cu asta, ultima!”
Cel mai vehement a fost deputatul Stelian Ion, care ne-a dezvăluit o serie de planuri de viitor: „În primul rând, după 3 ani, mă întorc din București, revin la garsonieră, la centrul de comandă, că nu se mai poate! Ah, nu, nu-mi iau și trotineta, ați văzut și voi ce-a pățit Barna… În al doilea rând, rămân fidel principiilor mele: în democrație, toată lumea la pușcărie! În al treilea rând, am vorbit și cu Felicia, se bagă și ea, o punem de lanț uman la plaja lui Dumitrache, de 1 Mai, când e ziua noastră tradițională. Până nu vine DNA-ul să aresteze beach bar-ul, nu ne lăsăm! Vive l’Union Sauvez la Roumanie, tout le monde en Bastille!”, ne-a spus Stelian Ion.
De asemenea, USR-iștii de la județ nu vor urma exemplul colegilor lor. „Or fi ei ai noștri, dar noi nu ne băgăm, momentan rămânem la putere ca să veghem că totul e în regulă”, ne-a dezvăluit vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Enciu.
*Acest articol este un pamflet, de 1 Aprilie – Ziua Internațională a Păcălelii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google