Ursula von der Leyen numește economiile europenilor drept „leneșe”: Vrea să le ia banii și să-i folosească în ambițiile geopolitice ale Bruxelles-ului

Așa-zisele „economii leneșe” au devenit rapid un nou cal de bătaie în discursul public european, după ce Ursula von der Leyen a folosit această formulare pentru a descrie cele peste 33 de trilioane de euro care zac în conturile bancare ale cetățenilor din Uniunea Europeană. Declarația completă, făcută în cadrul dezbaterilor privind competitivitatea și viitorul pieței unice, a vizat ideea că acești bani sunt ineficienți pentru că generează dobânzi minime în bancă în loc să fie direcționați către piețele de capital. Șefa Comisiei Europene a argumentat că Europa pierde teren în fața Statelor Unite și a Chinei tocmai pentru că nu reuşește să își mobilizeze avuția privată. În viziunea sa, scopul utilizării acestor resurse gigantice ar fi finanțarea directă a tranziției verzi, a digitalizării și a industriei continentale de apărare. Mesajul transmis a fost unul fără ocolișuri: banii europenilor trebuie scoși din amortizarea depozitelor tradiționale și aruncați în morișca investițiilor de risc pentru a susține ambițiile geopolitice ale Bruxelles-ului.

Această viziune tehnocratică deschide un rechizitoriu dur la adresa modului în care elitele europene înțeleg proprietatea privată și siguranța financiară a cetățeanului de rând. A eticheta economiile populației drept leneșe trădează o condescendență periculoasă și o deconectare profundă de la realitățile sociale. Pentru un cetățean obișnuit, banii păstrați în bancă nu reprezintă un capital leneș care așteaptă să fie sacrificat pe altarul tranziției ecologice, ci o plasă de siguranță esențială împotriva inflației, a nesiguranței locurilor de muncă și a unui sistem de pensii tot mai șubred. Este de o ironie amară ca tocmai instituțiile care au alimentat instabilitatea economică prin politici monetare haotice și reglementări excesive să le reproșeze acum europenilor că sunt prea prudenți. Bruxelles-ul pare să uite că prudența financiară a cetățenilor este un răspuns direct la lipsa de încredere în deciziile politice ale Uniunii. A cere ca depozitele populației să fie transformate în combustibil pentru proiectele grandioase ale Comisiei Europene înseamnă a transfera riscul investițional de pe umerii statului direct pe umerii privaților. Dacă investițiile în tehnologii verzi sau în apărare ar fi fost atât de sigure și profitabile pe cât susține retorica oficială, piața liberă le-ar fi finanțat deja fără a fi nevoie de moralizări de la tribună.

Tratarea economiilor private ca pe o resursă colectivă ce așteaptă să fie redistribuită sau direcționată de la centru amintește de reflexele dăunătoare ale economiilor dirijate. Cetățeanul european nu are obligația morală să își risce agoniseala de o viață pentru a acoperi deficitul de competitivitate creat chiar de politicile europene sterile. În loc să stigmatizeze acumularea de capital și să caute modalități de a facilita absorbția banilor privați în fonduri cu risc ridicat, liderii de la Bruxelles ar trebui să creeze un mediu economic stabil, debrocratizat și predictibil. Până când acest lucru nu se va întâmpla, așa-zisa lene a banilor rămâne singura formă legitimă de protecție a cetățeanului în fața ambițiilor scumpe și incerte ale unei birocrații scăpate de sub control.