Universitatea Maritimă organizează o conferință internațională pentru dezvoltarea carierei femeilor implicate în predare și cercetare universitară și „planuri de egalitate de gen”
Universitatea Maritimă din Constanța (UMC), în colaborare cu European Mentoring Programs in Academia Network (eument-net), organizează, în perioada 2 – 3 septembrie 2024, la sediul central al UMC (str. Mircea cel Bătrân, nr. 104, Constanța), Conferința internațională Mentorat pentru dezvoltarea carierei femeilor implicate în predare și cercetare universitară și planuri de egalitate de gen. Scopul conferinței este lansarea în premieră în România a programelor de mentorat pentru personalul universităților, în scopul avansării în carieră.
„Astfel de programe se derulează deja în universitățile din Europa. Dorim să ne aliniem astfel tendinței europene de a dezvolta programe de mentorat dedicate femeilor care vor să avanseze în cariera universitară. Punem astfel bazele unei rețele, în mediul academic, care oferă femeilor resursele și sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul maxim în carierele lor academice și de cercetare”, a declarat Conf. dr. ing. Cristina Dragomir, reprezentant UMC și vicepreședinte al Asociației Profesionale a Experților și Tehnicienilor în Egalitate de Șanse.
Evenimentul reunește cercetători, personalități academice și politice europene: doamna Kateřina Svíčková (din partea Comisiei Europene) aflată la conducerea Gender DG Research & Innovation Unit Democracy, Equality & Culture,reprezentanți ai Ministerului Educației, domnul Csaba Ferenc Asztalos – Președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, doamna Secretar de Stat Luminița Popescu – Președinte al Agenției Naționale Pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați (ANES), precum și reprezentanți ai programelor de mentorat pentru personalul academic din peste 17 universități internaționale. Mai multe detalii găsiți AICI!