Uniunea Democrată Tătară a obținut argintul pentru România, la Cupa Balcanică de kureș – lupte tradiționale otomane

kures

România prin Uniunea Democrată Tătară a participat la Cupa Balcanică de Kureş al Pehlivanilor organizat în Veles-Macedonia în perioada 5-8 august 2022 urcând pe podium prin Anatoli Buruian. Acest kureş păstrează vie istoria de peste 500 de ani a Otomanilor în această zonă.

296662800 1491274157990500 2147714580299502974 n

Prezentă pentru prima dată la această competiție, UDT a obținut argintul pentru România:

„Acest kureş păstrează vie istoria de peste 500 de ani a Otomanilor în această zonă. În Turcia se numeşte Yagli Gures şi se practică încă având un succes extraordinar. Peste 3000 de spectatori au asistat la un spectacol grandios în vârf de munte. Turcia deţine brandul celui mai vechi festival din punct de vedere istoric (Kîrk Pînar) fiind patria naturală a acestui kureş doar că ei nu mai organizează turnee internaţionale ca bulgarii, albanezii, macedonenii etc ci doar pentru cetăţenii turci. Până în 1920 organizau fără restricţii de etnie sau regiune iar cei care câştigau titlul de baş pehlivan erau majoritatea de pe teritoriul Bulgariei de azi. Prezenţi pentru prima dată la un astfel de turneu am reuşit să obţinem argintul, iar dacă ar fi existat categorii de greutate nu doar de vârstă am fi luat cu siguranţă aurul. Ramazan Bakija a câştigat titlul de baş pehlivan. Am primit o plachetă de la sponsorul principal domnul Selam Arifi al acestui turneu pregătit și organizat de secretarul general Hamid Bakija, iar noi i-am dăruit cărți, reviste și un calendar cu activitățile UDT. Organizatorii ne-au cazat în Skopje capitala Macedoniei iar sâmbătă dimineața am traversat podul de piatră pe care l-a construit Sultanul Mahomed Cuceritorul 1451-1469 [sunt câteva ziceri precum că a fost un vechi pod roman dar nu se confirmă în nicio sursă]. Am ajuns în vechiul Bazar Turcic și am admirat străduțele și micile magazine. Ne-am întors și am oprit câteva clipe în fața lui Samoil, legenda care a învins invincibila armata a lui Vasile al II-lea, ucigașul de bulgari [bulgarii sau mai bine zis protobulgarii cum îi numesc unii, sunt un neam turcic care au venit din zona Volga, în regiunea Bulgariei, României, Greciei, Macedoniei in secolul 7 e.n.]. În final am poposit în fața casei în care s-a născut binecunoscuta făcătoare de acte caritabile Tereza”, au transmis reprezentanții UDT.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu