Un negustor din Constanța interbelică: Pincus Șapira, furnizor al Curții Regale

de la Sapira

Constănţenii ce se plimbau în serile de vară, din piaţa Ovidiu în sus pe strada Carol (azi B-dul Tomis), vedeau pe zidul unei case impozante, de lângă hotelul Tineretului (B.T.T.), o inscripţie veche, afumată, o reclamă din alte timpuri, cu un nume rar: Şapira. Acesta era negustorul pe care conducătorii comerţului constănţean, sub egida Camerei de Comerţ din localitate, hotărau în toamna anului 1931 să-l sărbătorească „pentru 40 de ani de rodnică şi cinstită activitate”.

Dar cine era Pincus Şapira? Era născut la Tulcea, în ziua de 10 mai 1871 şi începuse comerţul său în Constanţa la 28 noiembrie 1897, la parterul imobilului din strada Carol nr. 22 (fost şi 20). Emblema sub care l-au cunoscut constănţenii a rămas aceeaşi de la început: „La magazinul de încredere”, iar obiectul de activitate: ceasornicărie şi bijuterie, pe cont propriu. Atât magazinul cât şi proprietarul său au rămas în memoria constănţenilor multă vreme. A mai încercat să deschidă o sucursală tot pe aceeaşi stradă, în oraşul de sus, dar a renunţat apoi la ea. A ajuns să… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu