UE respinge acuzațiile SUA de subminare a democrației din România. Nicușor Dan: „Suntem într-un veritabil război hibrid”

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, începând din 2023, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic. ”Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, adaugă Comisia Juridică (știrea și raportul integral, aici). Însă Uniunea Europeană (UE) respinge ferm acuzațiile aduse de administrația Donald Trump.
Magnatul tehnologic aliat cu Trump, Elon Musk, a salutat publicarea raportului din SUA într-o postare X: „Tiranii iubesc cenzura.” Executivul european a respins cu fermitate acuzațiile aduse într-un raport al Congresului SUA că ar fi forțat platformele de social media să cenzureze conținutul american.
Ca răspuns la un raport dur al Congresului SUA care acuza Comisia Europeană că încearcă să „cenzureze internetul global”, purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri digitale, Thomas Regnier, a emis o declarație fermă: „Pur absurd”, informează Le Monde, conform AFP.
„Despre cele mai recente acuzații de cenzură. O prostie pură. Complet nefondat”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri digitale, Thomas Regnier.” Libertatea de exprimare este un drept fundamental în Europa”, a spus Regnier, adăugând că DSA „protejează acest drept împotriva marilor companii din domeniul tehnologiei.”
”Se pare că interferenţa în alegeri este ceva obişnuit pentru Comisia Europeană. Înaintea a cel puţin opt scrutinuri din şase ţări europene, înccepând din 2023, Comisia s-a întâlnit cu reprezentanţii platformelor pentru a-i presa să cenzureze discursul politic în zilele dinaintea votului”, susţine Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor, pe reţeaua X.
Conform aceleiaşi surse, este vorba despre alegeri din Irlanda (2024 şi 2025), Franţa (2024), Ţările de Jos (2023 şi 2025), Slovacia (2023), România (2024) şi Moldova (2024).” Iar noi documente, nepublice, aruncă îndoieli asupra acuzaţiilor privind interferenţa rusă care a făcut ca o instanţă din România să anuleze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2024 din ţară”, afirmă Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii TikTok au declarat Comisiei Europene că nu au găsit ”nicio dovadă” a unei campanii ruseşti coordonate pentru a-l impulsiona pe candidatul câştigător Călin Georgescu – principala acuzaţie formulată de autorităţile române – şi că au informat autorităţile despre acest lucru. ”De atunci, relatările publice au arătat că presupusa campanie rusească pe TikTok a fost finanţată, de fapt, de un alt partid politic din România”, susţine Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor.
România pregătește răspunsul după raportul devastator din SUA
Preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor, deputatul AUR Laura Gherasim, afirmă că raportul preliminar al Comisia judiciare din Camera Reprezentanţilor din SUA (disponibil aici) va fi analizat şi coroborat cu alte informaţii, după care va fi realizat un raport final, relatează News.ro. Totodată, în şedinţa de joi, Comisia se va exprima prin vot privind înfiinţarea unei comisii în cadrul său pentru clarificarea circumstanţelor şi a cadrului decizional care au stat la baza anulării alegerilor prezidenţiale din 2024.
”Acestea sunt motivele pentru care ne-am deplasat în Statele Unite ale Americii: aflarea adevărului privind ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în procesul de anulare a alegerilor prezidenţiale şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”, adaugă Gherasim. ”Am primit un raport preliminar transmis de Comisia judiciară din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii. Acest document nu reprezintă raportul final, ci o analiză preliminară, care va fi evaluată şi coroborată, pe parcursul acestei săptămâni, cu informaţiile obţinute în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor”, a afirmat Laura Gherasim, miercuri, într-o postare pe Facebook. Ea a menţionat că, potrivit acestui raport preliminar, documentele interne ale platformei TikTok contrazic naraţiunea interferenţei ruseşti în alegerile prezidenţiale din România, naraţiune susţinută de Serviciul Român de Informaţii. Astfel, echipele interne ale TikTok au evaluat constant că nu a existat o operaţiune coordonată de influenţă din partea Rusiei pentru susţinerea unui candidat în alegerile prezidenţiale.
”Autorităţi ale statului român au formulat solicitări repetate de eliminare a conţinutului politic de pe platforma TikTok, inclusiv conţinut care critica partide aflate la guvernare. Aceste solicitări au vizat inclusiv reducerea la tăcere a susţinătorilor unor candidaţi şi eliminarea conţinutului politic legal. Documentele arată că autorităţile române au continuat o campanie de cenzură agresivă, inclusiv după ce acuzaţiile de ingerinţă străină nu au fost susţinute de probe”, a susţinut ea. Potrivit lui Gherasim, aplicarea şi interpretarea Digital Services Act (DSA) au fost utilizate ca instrumente de presiune pentru moderarea şi eliminarea discursului politic, în context electoral.
Ca urmare, în şedinţa de miercuri a Biroului Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor, s-a decis, în unanimitate, ”includerea pe ordinea de zi a plenului Comisiei a iniţierii constituirii unei comisii de anchetă în cadrul Comisiei, având ca obiect clarificarea circumstanţelor şi a cadrului decizional care au stat la baza anulării alegerilor prezidenţiale”. De asemenea, s-a stabilit includerea pe ordinea de zi a plenului Comisiei a demersului de iniţiere a sesizărilor penale împotriva tuturor instituţiilor statului care nu respectă relaţia constituţională cu Parlamentul României şi dispoziţiile legale în vigoare, dar şi necesitatea suplimentării personalului Comisiei, având în vedere volumul foarte mare de petiţii primite privind anularea alegerilor prezidenţiale şi solicitările explicite de anchetă parlamentară.
Aceste puncte vor fi supuse votului plenului Comisiei, în şedinţa de joi: ”Pe parcursul acestei săptămâni, toate informaţiile primite, inclusiv cele rezultate din audierile publice şi din activitatea Comisiei, vor fi coroborate şi analizate. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, voi elabora şi voi publica un raport final, care va reflecta concluziile complete şi documentate ale acestui demers. În concluzie, acestea sunt motivele pentru care ne-am deplasat în Statele Unite ale Americii: aflarea adevărului privind ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în procesul de anulare a alegerilor prezidenţiale şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”, a subliniat Laura Gherasim.
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA acuză Comisia Europeană de interferenţe în alegerile din mai multe ţări europene, între care şi România, începând din 2023, susţinând că aceasta a presat platformele online să cenzureze discursul politic.
Președintele României, Nicușor Dan, a comentat raportul SUA cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România. Nicușor Dan susține că referirile din acel raport preliminar sunt „strict contextuale”, totul într-o „dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare”.
„România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa țării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare. Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 prezentate în raport sunt strict descriptive și reflectă doar parțial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok. Acestea nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În același timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție. Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României. Decizia CCR s-a fundamentat pe documentele care indicau fără echivoc denaturarea egalității de șanse între candidați și vicierea masivă a campaniei electorale de către un singur candidat prin utilizarea netransparentă și ilegală a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, precum și prin finanțarea nedeclarată a campaniei electorale, inclusiv în mediul online. Ingerințele Federației Ruse în procesele electorale din țările europene, inclusiv din România, au fost evidențiate și de rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii. Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid. România este o democrație puternică, în care deciziile instituțiilor responsabile luate conform Constituției și legilor în vigoare sunt și trebuie respectate. Angajamentul României pentru statul de drept, transparență, libertate de exprimare și corectitudinea proceselor electorale rămâne neclintit, ca și angajamentul față de toți aliații și partenerii noștri strategici”, a spus președintele României.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


