Ucraina, cerere imensă de energie din România și ceilalți vecini europeni

Importurile de energie electrică ale Ucrainei din țările vecine membre ale Uniunii Europene vor deveni mai predictibile. Anunţul a fost făcut de operatorul de transport și sistem de la Kiev, Ukrenergo, omologul Transelectricii românești.
″Acest lucru este evidențiat de rezultatele primei licitații lunare de alocare de capacitate transfrontalieră disponibilă de transport de electricitate pe granițele Ucrainei cu Ungaria, Slovacia și România. La licitație, solicitările de capacitate din partea potențialilor furnizori au depășit semnificativ oferta″, arată operatorul sistemului energetic național din Ucraina.
Licitația a demarat pe 15 decembrie 2025, iar livrările efectuate pe baza rezultatelor acesteia vor începe în ianuarie 2026.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


