Țuțuianu (PSD), convins că Ciolacu va ajunge președinte al României: „Constanța vă susține! România poate avea, din nou, un președinte social democrat”

După ce și-a anunțat colegii de partid, președintele PSD a făcut și public anunțul referitor la candidatura la Președinția României. Premierul Marcel Ciolacu a precizat, ieri, într-o înregistrare video, că va prezenta în weekend planul său pentru România și va cere votul colegilor de partid pentru acest demers.
Rând pe rând, social-democrații s-au încolonat cu mesaje de susținere a candidaturii, printre ei fiind și deputatul social-democrat constănțean, Marius Horia Țuțuianu:
„România poate avea, din nou, un președinte social democrat! Am primit cu mare bucurie și încredere decizia președintelui PSD, Marcel Ciolacu de a candida la alegerile prezidențiale. Este liderul de care avem nevoie, ca țară, ca popor. Îmi bazez afirmația privind la parcursul României după ce PSD a preluat guvernarea, la deciziile asumate de Marcel Ciolacu în toată această perioadă încărcată de provocări atât pe plan intern cât și extern. Marcel Ciolacu este un lider, un om de echipă, un om cu viziune care iubește România într-atât încât să pună interesul acestei națiuni pe primul loc. Recunosc, este decizia pe care o așteptam atât eu cât și colegii mei. Domnule președinte, Constanța vă susține! Mult succes!”, a transmis deputatul Țuțuianu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


