Turismul estival: Comunism vs. Capitalism – Vitrina modernistă a litoralului, marele proiect socialist de recreere și divertisment, înlocuit de filosofia business-ului

Unde te simți mai des în tranzit decât în vacanță, în România? Nu este doar aglomerație, nu este doar lipsă de confort, este felul în care este construit spațiul, arhitectura deciziilor care stau în spatele fiecărui hotel, fiecărui resort, fiecărui ansamblu turistic. Și această transformare este profundă, măsurabilă, și mai ales – simțibilă de corpul tău.

Anii 60 și 70 au reprezentat o perioadă în care litoralul românesc a fost conceput ca un proiect uriaș, ambițios, cu o viziune de ansamblu. Stațiunile nu erau niște blocuri aruncate la întâmplare la mare, ele erau gândite ca ansambluri coerente, cu o logică internă clară. Mamaia, de exemplu, a fost tratată ca o stațiune-parc, un organism unitar în care fiecare element avea rolul și locul său. În sud, între 1968 și 1972, au apărut stațiuni întregi, un șir foarte bine planificat, care reflecta o ideologie specifică despre ceea ce ar trebui să fie turismul de masă. Între 1959 și 1965, sub coordonarea arhitectului Cezar Lăzărescu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români, Mamaia a fost modernizată ca o mare grădină a vacanței, un proiect avansat pentru epoca sa. În sud, între 1968 și 1972, au apărut stațiuni întregi – Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn, Venus – un șir foarte bine planificat, care reflecta o ideologie specifică despre ceea ce ar trebui să fie turismul de masă.

Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Cap Aurora nu par alese întâmplător, ele fac parte dintr-o logică de branding turistic socialist, cu trimiteri: la mitologie, la cosmos / planete, la o imagine modernă, memorabilă, „occidentalizată” în aparență.

Hotelurile din această perioadă comunistă erau, din punct de vedere arhitectural, subțiri și foarte repetitive. Această repetitivitate nu era o lipsă de imaginație, era o soluție funcțională, o strategie deliberată. De ce? Pentru că trebuia să prindă cât mai multe camere cu lumină naturală și aer curat, fiecare cameră trebuia să aibă acces la lumină, fiecare trebuia să respire. Și această constrângere tehnică a generat o arhitectură care, paradoxal, crea spații publice generoase. Ceea ce se întâmpla între aceste hoteluri era esențial. Spațiul dintre ele era mare, plin de verdeață, cu alei largi și distanță, aveai timp între puncte, timp să te plimbi, să te gândești, să observi. Asta era ideea de bază: turism de masă, da, dar cu o logică ce respecta nevoile psihologice ale omului. Era o perioadă în care arhitecții chiar testau forme și organizare, în care se crezea că spațiul poate fi o soluție la problemele umane.

Mic istoric, pe scurt:

Mamaia – vitrina modernistă a litoralului, mare proiect de recreere și divertisment

Eforie Nord – miză majoră pentru tratament și prelungirea sezonului

Eforie Sud – fostă Carmen Sylva, apoi Vasile Roaită, apoi Eforie Sud

Techirghiol – pivot balnear

Mangalia – nod logistic și balnear pentru dezvoltarea sudului

Neptun – prima mare stațiune nouă din sud, începută în 1965

Olimp – continuarea zonei Neptun, componentă premium/de imagine

Jupiter – intră în circuit în 1968

Venus – intră în circuit în 1969

Saturn – profil balneoclimateric, inaugurat în 1971

Cap Aurora – cea mai nouă din seria sudică, intrată în circuit în 1973

Costinești – orientat în logica regimului spre tineret, tabere și colonii

După anii 90, însă, o perioadă lungă de transformări economice și sociale a schimbat fundamental modul în care se gândesc și se construiesc stațiunile de pe litoralul românesc. Nu mai ai ansambluri coerente, ai insule. Resorturile noi, spre exemplu, de cele mai multe ori sunt gândite ca perimetre închise. Un gard, o brățară, o parcare, un acces controlat. Și asta nu este doar o diferență arhitecturală, îți schimbă psihologia, pentru că nu mai simți stațiunea ca un oraș de vacanță, ca un spațiu public în care te poți mișca liber. O simți ca pe un fel de succesiune de curți private, fiecare cu propriile reguli, propriul ritm, propriul control. Și aici apare senzația aceea pe care mulți o cunosc: cea de tranzit. Mergi din parcare la recepție, din recepție la masă, de la masă la cameră. Fiecare mișcare este eficientă, directă, calculată. Nu există timp mort, nu există spațiu pentru întâmplare. Totul este optimizat pentru a funcționa cât mai bine posibil, pentru a genera cât mai mult profit cu cât mai puțini metri pătrați.

Ceea ce trebuie să înțelegem este că vacanțele nu ar trebui să fie despre eficiență. Vacanțele ar trebui să fie despre ritm. Litoralul vechi, din păcate, spațiul era risipit, era generos, era construit ca să te relaxeze. Litoralul nou, spațiul este strâns, este calculat, este construit ca să funcționeze ca business. Și nu zic că unul este bun și altul este rău. Sunt pur și simplu două filozofii diferite, două moduri diferite de a înțelege ce ar trebui să fie o vacanță. Diferența nu este doar teoretică, corpul tău o simte imediat. Când intri într-un resort nou, construit după logica perimeterului închis, nu simți relaxare. Simți eficiență, simți că fiecare metru pătrat a fost calculat, că fiecare mișcare a ta a fost anticipată și direcționată. Și asta nu este neapărat rău din punct de vedere al serviciilor. Serviciile pot fi excelente, dar psihologia spațiului este diferită. Psihologia spațiului te ține în alert, te ține în mișcare, te ține în tranzit.

În schimb, când te plimbi prin litoralul vechi, prin acele stații construite cu logica modernistă a anilor 60 și 70, chiar dacă sunt acum mai puțin moderne, mai puțin eficiente din punct de vedere al business-ului, simți ceva diferit, că spațiul a fost construit pentru tine, nu pentru profit. Simți că poți sta, că poți observa, că poți respira. Și asta nu este nostalgie, ci este o realitate fizică, o realitate a corpului. Transformarea litoralului românesc este deci o transformare a unei filozofii. Este trecerea de la o ideologie a spațiului public, a spațiului generos, a spațiului care aparține tuturor, la o ideologie a spațiului privat, a spațiului calculat, a spațiului care aparține celui care îl exploatează economic. Această transformare are consecințe care depășesc turismul, spune ceva despre cum ne-am schimbat ca societate, despre ce valori prioritizăm, despre cum înțelegem relaxarea și plăcerea.