Trump, de față cu Zelenski: „Putin mă păcălește pentru a câștiga timp. Am fost păcălit toată viața de cei mai buni, dar sunt destul de bun la chestiile astea”

Screenshot 20251017 215717 Chrome scaled

Președintele american Donald Trump a declarat, vineri, că „posibil Putin mă păcălește pentru a câștiga timp”, la o zi după convorbirea telefonică avută cu liderul de la Kremlin. Declarația vine în contextul în care Vladimir Putin i-a propus o nouă întâlnire față în față, în timp ce Washingtonul analizează dacă va permite Ucrainei să utilizeze rachete de croazieră Tomahawk în războiul împotriva Rusiei.

„Este posibil. Am fost păcălit toată viața de cei mai buni dintre ei. Dar sunt destul de bun la chestiile astea dacă vrea să facă o înțelegere”, a răspuns Donald Trump unei întrebări a jurnaliștilor, conform Mediafax.

Trump a confirmat că va discuta cu liderul ucrainean despre livrările de armament american, inclusiv despre posibilitatea ca Ucraina să atace mai adânc în Rusia.„Vom vorbi despre asta. Este ceva despre care vom vorbi. Aveți dreptate. Este o escaladare, dar vom vorbi despre asta”, a spus președintele SUA.

Deși nu a menționat explicit rachetele Tomahawk, surse apropiate administrației americane au precizat că rachetele cu rază lungă de acțiune fabricate în SUA vor fi în centrul discuțiilor de vineri.De cealaltă parte, Volodimir Zelenski a sugerat că Ucraina ar putea furniza americanilor „mii de drone”, dacă Washingtonul îi permite să utilizeze Tomahawk-urile.

În debutul întrevederii cu președintele ucrainean, Donald Trump a subliniat că relația dintre cei doi este solidă și că se înregistrează progrese vizibile în sprijinul acordat Kievului.„Facem progrese mari în Ucraina”, a declarat Trump, adăugând că este „o onoare” să fie alături de un „lider puternic” și „om pe care am ajuns să-l cunosc foarte bine”.

Trump a confirmat că va discuta cu Zelenski și despre apelul telefonic purtat cu Vladimir Putin, precizând că „lucrurile merg destul de bine”.„Cred că facem progrese mari. Vom vorbi despre asta astăzi. Vom vorbi despre ce s-a întâmplat ieri în timpul apelului meu telefonic cu președintele Putin. Cred că lucrurile merg destul de bine. A început cu Alaska, unde cred că s-au discutat anumite linii directoare. Și vrem să vedem dacă putem realiza acest lucru”, a spus liderul american.

În cadrul conferinței comune, Volodimir Zelenski a fost întrebat dacă ar fi dispus să facă concesii pentru a opri războiul cu Rusia. Liderul de la Kiev a subliniat, totodată, importanța garanțiilor de securitate americane pentru viitorul Ucrainei.„Asigurarea garanțiilor de securitate de către SUA este cel mai important document, deoarece SUA sunt foarte puternice”, a mai spus Zelenski.

Donald Trump și Zelenski s-au întâlnit la Casa Albă, într-un preambul al marii întâlniri cu Vladimir Putin. Zelenski a declarat vineri că garanţiile bilaterale de securitate pentru Ucraina sunt „cel mai important lucru pentru poporul ucrainean”. Trump s-a arătat ezitant în privinţa furnizării de rachete Tomahawk către Ucraina.

La sosire, Trump i-a făcut un compliment lui Zelenski pentru costumul purtat: „Îmi place. Este foarte elegant”. Întâlnirea vine după ce Trump a avut iri o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul căreia cei doi lideri au discutat despre război. În urma summitului dintre Trump şi Putin din Alaska, SUA au încercat să intensifice presiunea asupra lui Putin, inclusiv printr-o modificare a schimbului de informaţii, care, speră administraţia Trump, va schimba calculele liderului rus cu privire la continuarea războiului.

Donald Trump a declarat, vineri, că există multă „animozitate” între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin. „Aceşti doi lideri nu se plac reciproc, iar noi vrem să facem ca toată lumea să se simtă confortabil. Aşadar, într-un fel sau altul, vom fi implicaţi în trei, dar s-ar putea să fim separaţi”, a spus Trump. „Ei bine, să vedem ce se va întâmpla. Adică, ştiţi ce? Cred că o va face. Cred că preşedintele Putin vrea să pună capăt războiului, altfel nu aş vorbi aşa”, a adăugat el.Flancaţi de vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio, cei doi preşedinţi au vorbit în faţa presei.

Zelenski a mulţumit gazdelor sale şi l-a felicitat pe Trump pentru acordul de încetare a focului în Gaza.„Cred că putem pune capăt acestui război cu ajutorul dumneavoastră”, a spus Zelenski. El a adăugat că Rusia nu are prea multe succese pe câmpul de luptă.Răspunzând la o întrebare privind concesii pe care Ucraina este dispusă să le facă pentru a ajunge la pace cu Rusia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat: „În primul rând, cred că trebuie să ne aşezăm la masă şi să discutăm. În al doilea rând, avem nevoie de un armistiţiu… Aşa cum am spus anterior, suntem dispuşi să discutăm în orice format, bilateral, trilateral, nu contează.”

„NATO este foarte important pentru ucraineni. Desigur, este decizia noastră, decizia aliaţilor, să decidem unde ne aflăm, da, dar cel mai important lucru… pentru oamenii din Ucraina, care sunt supuşi atacurilor zilnice, este să aibă garanţii de securitate foarte puternice”, a adăugat el.

„Armele sunt foarte importante. Aliaţii de partea noastră sunt foarte importanţi. Şi între noi, pentru noi, garanţiile bilaterale de securitate între mine şi preşedintele Trump sunt foarte importante”, a continuat Zelenski.

Putin vrea să zboare prin România în drumul său spre întâlnirea cu Trump din Ungaria

Vladimir Putin ar urma să se deplaseze la Budapesta pentru o întâlnire cu Donald Trump, iar în Rusia s-au iscat discuții aprinse despre ruta pe care ar trebui să o urmeze. În condițiile în care unele țări europene și-ar putea închide spațiul aerian pentru aeronava lui Putin, generalii ruși caută variante mai sigure, notează Newsweek.

General‑maiorul de aviație Vladimir Popov susține că Polonia reprezintă o opțiune riscantă din cauza relațiilor tensionate cu Rusia. El propune ca președintele rus să traverseze România, argumentând că Bucureștiul a adoptat o poziție mai rezervată privind implicarea în conflictul din Ucraina.

În opinia lui Popov, ruta care ar traversa Marea Neagră, ar atinge granița dintre Bulgaria și România și apoi ar continua spre Ungaria este nu doar mai scurtă, ci și mai ușor de coordonat. De asemenea, generalul rus explorează varianta unei deplasări pe mare și uscat, ocolind rutele periculoase, prin Marea Mediterană, Balcani și Austria, înspre Ungaria.Chiar dacă această cale ar fi mai lungă, el o consideră mai sigură, deoarece traversează state cu atitudini mai moderate în conflictul între Rusia și Ucraina.

Pe plan diplomatic, Ungaria promite că îi va permite lui Putin intrarea pe teritoriul său pentru summitul cu Trump. Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a declarat că Budapesta nu va recunoaște mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională și că Ungaria va garanta accesul președintelui rus.

Până acum, autoritățile române și cele poloneze nu au făcut declarații oficiale privind posibilitatea de a permite survolul sau tranzitul aeronavei prezidențiale ruse.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu