Trump anunță progrese majore în negocierile cu Iran. Bursele europene „explodează” de optimism, în speranța unui acord de pace

Președintele Donald Trump a declarat miercuri seara că a purtat „discuții foarte bune” cu Teheranul în ultimele 24 de ore și estimează că un acord este acum „foarte posibil”. Trump a exprimat optimismul că războul cu Iranul se va încheia „rapid”, subliniind că majoritatea oamenilor „înțeleg” obiectivul său de a pune capăt ambițiilor nucleare ale Teheranului. Vorbind în cadrul unui eveniment electoral virtual pentru republicani din Georgia, Trump a afirmat: „Ei [iranienii] vor să încheie un acord. Am avut discuții foarte bune în ultimele 24 de ore și este foarte posibil să ajungem la un acord acolo. Cred că am câștigat.”
Potrivit publicației americane Axios, Casa Albă consideră că este aproape de un memorandum de înțelegere în 14 puncte cu Iranul, care ar putea stabili cadrul pentru negocieri nucleare mai detaliate. Agenția Reuters a confirmat inițial informațiile publicate de Axios, deși propunerea nu a fost prezentată public în mod oficial. Printre prevederile menționatei se numără:
Suspendarea îmbogățirii uraniului de către Iran
Ridicarea sancțiunilor
Restabilirea libertății de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz
Potrivit surselor citate de Axios, multe dintre condițiile incluse în memorandum ar urma să depindă de ajungerea la un acord final. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Baghaei, a declarat că propunerea americană este „încă în analiză”. Teheranul și-a anunțat că va transmite poziția sa privind propunerea americană mediatorilor pakistanezi după finalizarea evaluării. Un membru important al Parlamentului iranian, Ebrahim Rezaei, a respins documentul, catalogându-l drept o „listă de dorințe”. El a avertizat că „americanii nu vor obține printr-un război pe care îl pierd ceea ce nu au reușit să obțină prin negocieri directe”. Rezaei a mai spus că Iranul „ține degetul pe trăgaci și este pregătit”, amenințând cu un „răspuns dur și regretabil” dacă SUA nu „capitulează și nu acordă concesiile necesare”.
Trump a amenințat la rândul său cu reluarea violențelor, scriind pe platforma sa Truth Social că dacă Iranul nu acceptă un acord, „bombardamentele vor începe și vor fi, din păcate, mult mai intense decât înainte”. El a afirmat că Operațiunea Epic Fury – ofensiva inițială americano-israeliană împotriva Iranului – se va încheia „presupunând că Iranul acceptă ceea ce a fost convenit”.
Marți, Trump a anunțat suspendarea Project Freedom, la doar câteva zile după lansarea acestuia. Operațiunea urmărea restabilirea fluxului de petrol și revenirea economiei mondiale la normal, prin escortarea navelor blocate din Golf prin Strâmtoarea Ormuz. Iranul nu a reacționat oficial la suspendare, însă Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a sugerat că strâmtoarea ar putea fi redeschisă dacă „amenințările agresorilor încetează”. Ruta maritimă strategică, prin care tranzitează în mod normal aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale lichefiate ale lumii, este practic blocată de Iran de când SUA și Israelul au început atacurile împotriva sa la sfârșitul lunii februarie. La începutul lunii aprilie, SUA și Iranul au anunțat un armistițiu, dar puține nave au reușit să tranziteze strâmtoarea de atunci. SUA au impus și propria blocadă asupra porturilor iraniene. Comandamentul Central al SUA a anunțat miercuri că a tras asupra unui petrolier sub pavilion iranian în Golful Oman, care încerca să spargă blocada.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că există o „coordonare deplină” între el și Trump privind Iranul. „Nu există surprize. Avem obiective comune, iar cel mai important este eliminarea întregului material îmbogățit din Iran și dezmembrarea capacităților iraniene de îmbogățire”, a spus el. Netanyahu a mai anunțat că Israelul a lansat primul atac asupra capitalei libaneze, Beirut, de la armistițiul convenit în aprilie, vizând un comandant important al Hezbollah. Președintele Emmanuel Macron a cerut ridicarea „fără întârziere și fără condiții” a blocadei din Strâmtoarea Ormuz. După o discuție cu președintele iranian Massoud Pezeshkian, liderul francez a anunțat că intenționează să discute și cu Donald Trump despre situația din regiune.
Piețele europene au închis în urcare puternică, investitorii reacționând pozitiv la informațiile potrivit cărora Statele Unite și Iran se apropie de un acord care ar putea pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu. Indicele paneuropean STOXX 600 a avansat cu peste 2%, în timp ce principalele burse europene au înregistrat creșteri semnificative. Indicele DAX din Germania și CAC 40 din Franța au urcat puternic, iar FTSE 100 din Regatul Unit a recuperat pierderile din sesiunea anterioară. Optimismul a fost alimentat de informațiile potrivit cărora Casa Albă și Teheranul discută memorandumul care ar include 14 puncte pentru încetarea răzbului și reluarea negocierilor nucleare.Sectorul petrolier a fost singurul care a închis pe minus, pe fondul scăderii prețurilor energiei și al speranțelor privind reluarea fluxurilor comerciale prin Golf.
În Asia, piețele au reacționat și mai puternic. Indicele Kospi din Coreea de Sud a urcat la un nou record, susținut de avansul spectaculos al Samsung Electronics și SK Hynix. În Europa, acțiunile Novo Nordisk au crescut după ce compania și-a îmbunătățit estimările de profit, pe fondul vânzărilor solide ale medicamentelor pentru slăbit din SUA. Pandora a înregistrat un salt puternic la bursă după rezultate financiare peste așteptări, în ciuda presiunilor generate de tarifele comerciale americane și de creșterea prețului argintului. Investitorii urmăresc acum dacă negocierile dintre Washington și Teheran vor conduce la o detensionare reală a situației și la redeschiderea completă a rutelor energetice din regiune.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


