Trump a desființat Departamentul Educației: „O vom returna înapoi către state, acolo unde îi este locul”

Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv menit să desființeze Departamentul federal al Educației. El și-a îndeplinit astfel o promisiune electorală de lungă durată făcută conservatorilor, potrivit Reuters, informează Mediafax. Ordinul de joi a fost un prim pas „pentru a elimina” departamentul, a declarat Trump în cadrul unei ceremonii de semnare în Sala de Est a Casei Albe. Închiderea completă a agenției necesită un act al Congresului, iar Trump nu dispune de voturi pentru acest lucru.
„Vom returna educația, pur și simplu, înapoi către state, acolo unde îi este locul”, a spus Trump.
Un document al Casei Albe precizează că ordinul îi cere secretarului educației, Linda McMahon, „să ia toate măsurile necesare pentru a facilita închiderea Departamentului Educației, asigurând în același timp continuitatea serviciilor esențiale”, potrivit AP.
Departamentul gestionează anual miliarde de dolari pentru școli și coordonează un portofoliu de credite studențești de 1,6 trilioane de dolari. De asemenea, supraveghează aplicarea legislației privind drepturile civile în educație.
Criticii măsurii susțin că desființarea agenției ar agrava inegalitățile din sistemul de învățământ. „Aceasta nu este o reformă, ci o condamnare a milioane de copii la un viitor incert”, a declarat National Parents Union.