Tinerii români fug de salariile mici și preferă să nu muncească – Studiu european

Procentul tinerilor români care preferă să nu muncească este mai mare decât cel al polonezilor sau cehilor, îngrijorător fiind și faptul că mulți dintre români preferă cardurile de credit. Mai mult de jumătate dintre respondenții (55%) sondajului Young Money Matters sunt angajați cu normă întreagă, cu cea mai mare prevalență în grupele de vârstă 26-29 de ani (67%) și 30-35 de ani (70%). Categoriile de angajați cu jumătate de normă (6%), lucrători independenți (5%), susținători ai familiei (4%) au avut o reprezentare de sub 10%. Studenții au reprezentat doar 12% din respondenți.

În continuare, 14% dintre respondenți au declarat că nu lucrează (procentul crescând la 20% în rândul femeilor), iar 4% erau șomeri. Acest lucru este în concordanță cu rata scăzută de ocupare a forței de muncă din România în 2023, de 68,7%. România are o rată de ocupare a forței de muncă mai scăzută decât oricare dintre celelalte țări pe care le-am studiat – în Polonia aceasta situându-se la 77,9% iar în Cehia la 81,7 % – reflectând salariile mici, în special pentru tineri și femei. De fapt, rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor din România este una dintre cele mai scăzute din Europa, de 59,5%, în primul trimestru din 2024, conform Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene (UE).

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *