TikTok-uri scurte, probleme lungi, la Spitalul Județean Constanța: Lucrările catastrofale ale lui Mitroi nu mai încap în cadru – Dacă corpul de control al lui Rogobete (Sănătate) apasă play… va ieși mare show!

Verificările corpului de control al ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, la Spitalul Județean Constanța ar trebui să nu piardă din prim-plan o problemă veche: cum arată, de fapt, „reabilitarea” atunci când spitalul rămâne în funcțiune și pacienții sunt cei care suportă consecințele.
În centrul discuției sunt lucrările din zona casei scărilor, unde s-a intervenit de la parter până la etajul 9. Au existat perioade în care ferestrele au fost închise sau zidite, iar spațiile care ar trebui să fie căi de evacuare și zone de acces au fost tratate ca un șantier permanent. Într-un spital, mai ales unul de așa anvergură, astfel de intervenții nu sunt doar „estetică”, ci țin direct de siguranța la incendiu, de ventilație, de evacuare și de accesul rapid al personalului în situații critice. În paralel, RAJA este „actorul” care a intervenit în anumite zone, iar ironia prinde rapid: compania de apă a preferat să fie un fel de „Cruce Roșie”. În culise, se vorbește despre dorința ca directorul RAJA, Aurel Presură, să scape de „cicălelile” președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, într-un moment în care orice detaliu din spital devine muniție politică. Faptul că lucrările din spital ale lui Mitroi nu au recepție este un aspect care ține de parchet (nu ăla de pe jos). RAJA are acoperiri contractuale, fiind veche în „branșa” hârtiilor, Mitroi a rămas însă la stadiul rural, pe ordine verbale.
Să ne concentrăm și pe aparițiile video de tip TikTok ale lui Mitroi, făcute pe subiect și oprite brusc, după ce tema a început să capete greutate și să genereze întrebări incomode. Iar întrebările nu sunt despre imagine, ci despre pacienți: cât de sigur e un spital în care lucrările se fac pe bucăți, cu improvizații, cu acces limitat și cu riscul ca o problemă tehnică să se transforme într-o urgență majoră… Într-o unitate cu flux mare de urgențe, orice blocaj la lifturi, orice zonă de evacuare compromisă, orice intervenție care afectează ventilația sau accesul poate însemna minute pierdute exact atunci când minutele fac diferența.
Dacă tot a venit corpul de control, poate ar trebui să verifice nu doar documentele și procedurile, ci și „varul de pe pereți” și starea lifturilor. Pentru că, în spitale, detaliile aparent banale sunt adesea cele care arată dacă reabilitarea e reală sau doar o cosmetizare care ascunde probleme mai mari.
„Lucrări au fost și la subsol. S-a zugrăvit și s-au schimbat câteva țevi. Președintele (Mitroi n.r.) s-a lăudat pe TikTok și în toată presa locală că desfășoară intervenții salvatoare. Apoi, TikTok-urile s-au oprit brusc, iar apa s-a acumulat la loc. Am scos apa de vreo cinci ori și problema a tot reapărut. Țevile din spital sunt din 1969…”, a spus o sursă medicală din Spital, pentru TOMIS NEWS.
VA URMA!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google



Păi ce face așa zisă șefa de adm Andreescu Laura, ea se ocupă cu furatul de la magazia spitalului , a anagajat/o pe fiisa cu 2 contracte de muncă !