Tezaurul dacic furat ar putea fi topit pentru aur. Parchetul General a deschis dosar penal

tezaur

Parchetul General a deschis dosar penal în cazul Tezaurului Dacic furat din Olanda. Asta după ce Poliția Română a deschis o anchetă comună cu omologii din Olanda. În cursul dimineții de astăzi, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ,,Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie, a avut loc o explozie.

Încă de la acel moment, Poliția Română a fost în contact cu Poliția din Olanda, respectiv cu șeful echipei de anchetă. În același timp, au fost activate toate mecanismele de cooperare polițienească internațională. Din primele evaluări, această explozie a avut drept scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României.

Având în vedere aceste aspecte, s-a relaționat cu Parchetul General, iar în urma analizării situației de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive.

În cadrul dosarului penal, se efectuează cercetări, de către procurori din cadrul Parchetului General și specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Împreună cu autoritățile din Olanda, depunem toate diligențele pentru soluționarea cazului, prin depistarea autorilor și găsirea obiectelor sustrase.

Riterăm faptul că, în acest caz se colaborează prin canalele de cooperare polițienească, urmând a fi analizate și valorificate toate datele obținute de la locul comiterii faptei și din bazele de date existente.

În funcție de evoluția anchetei, vor fi utilizate instrumentele de cooperare judiciară, în vederea recuperării bunurilor sustrase și tragerii la răspundere a persoanelor responsabile.

Toate piesele furate de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale, transmite Ministerul Culturii, care anunță că va întreprinde toate demersurile pentru recuperarea bunurilor arheologice furate.

„În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”. O explozie a avut loc, distrugând un zid al spațiului expozițional și permițând pătrunderea mai multor persoane în interiorul muzeului. În urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție:coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.Hr.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.Hr.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României”, transmite Ministerul Culturii.

Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.

„Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor. Muzeul Național de Istorie a României este în contact permanent cu Muzeul Drents, autoritățile olandeze și române, depunând toate eforturile necesare pentru a sprijini ancheta în curs și pentru recuperarea urgentă a artefactelor furate. De asemenea, Ministerul Culturii din România a fost notificat imediat după incident și colaborează îndeaproape cu instituțiile competente din Olanda și România pentru a asigura recuperarea acestor piese de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul național”, potrivit comunicatului de presă.

Expoziția „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”, deschisă publicului din 7 iulie 2024 și care urma să se închidă pe 26 ianuarie 2025, a adunat peste 77.000 de vizitatori. Expoziția a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României. Proiectul expozițional a fost realizat în parteneriat cu mai multe muzee din România, inclusiv Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Național Secuiesc și multe altele.

„Ministerul Culturii este în contact permanent cu MNIR, MAE și partenerii olandezi și asigură publicul român că va întreprinde toate demersurile pentru recuperarea bunurilor arheologice furate”, se menționează în finalul comunicatului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu