Te doare mintea: Șeful CJ Timiș, inițiativă legislativă pentru „utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă” – DOCUMENT
Fostul lider de grup al deputaților PSD, Alfred Simonis, între timp ales președinte al Consiliului Județean Timiș, a inițiat Proiectul de Lege pentru „modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă”. Din adâncul Banatului, îngrijorat profund de plajele de pe litoral, Simonis dorește să implementeze prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene cu privire la persoanele cu dizabilități.
Legislația în materie care impune o serie de reglementări pentru acces pe plaje al persoanelor cu dizabilități (subiect dezbătut în Parlament și de aleșii constănțeni AICI și AICI) intră în vigoare anul viitor. Între timp, Simonis – de unul singur – are o inițiativă de act normativ total paralelă cu ceea ce va trebui – cel puțin – să se întâmple:
Proiectul de Lege pentru „modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă” se mișcă cu mare viteză în Parlament, fiind adoptat pe 16 septembrie a.c. de Senat, iar în prezent se află în circuitul Camerei Deputaților pentru votul final, unde amendamentele pot fi depuse până pe 3 octombrie, iar raportul comisiilor pentru Administrație Publică și pentru Sănătate trebuie emis până pe 15 octombrie.