Stroe (PSD), în apărarea pensiilor militarilor: „Principiul este de a NU permite prin legislație ca sistemele să fie abuzate”
Vârsta de pensionare va crește treptat pentru toți românii până la 65 de ani, a anunțat luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, fără a avansa o dată pentru intrarea în vigoare a acestor modificări. Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat, luni, câteva dintre principiile agreate cu Comisia Europeană pentru reforma pensiilor, printre care: eliminarea „anumitor” pensii speciale, pensiile militare fiind și ele supuse reformei, creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru toți românii la 65 de ani, iar pensiile vor fi calculate raportat la toată perioada de muncă, nu doar la ultimii ani de activitate, când salariile sunt mai mari, astfel că nicio pensie nu va depăși salariul din perioada de activitate.
În ceea ce privește pensiile militarilor, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și-a exprimat din nou convingerea pentru faptul că acestea nu sunt pensii speciale, iar sistemul nu trebuie abuzat prin legislație:
„Salut, în numele sutelor de pensionari care mi-au scris, poziția corectă a ministrului Muncii, Marius Budăi, care a spus că pensiile aflate în plată nu vor scădea, nu au cum să scadă. Despre pensiile militarilor şi ale celor din MAI, ministrul a spus la rândul său că pensiile militare sunt şi ele supuse reformei: „Pensiile militare au trecut prin patru reforme până acum, iar atât premierul, cât şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu sunt extrem de determinaţi ca implementarea PNRR să nu fie pusă în pericol, chiar dacă unii, la un moment dat, au greşit. Noi trebuie să căutăm acele soluţii şi discutăm cu Comisia, astfel încât nici să nu bulversăm sistemele, nici să afectăm sistemele din punct de vedere al independenţei.” Am spus-o şi eu de foarte multe ori că pensiile militare NU SUNT PENSII SPECIALE! Principiul de bază de la care s-a pornit cu Comisia Europeană este acela de a nu mai permite prin legislaţie ca sistemele să fie abuzate, acesta este principiul de bază!”, a transmis senatorul Stroe.