Stroe (PSD) anunță „formarea unei majorități pro-europene în Parlament”, a unui „guvern pro-european” și „susținerea unui posibil candidat comun”

stroe

Cu sau fără Eduard Hellvig – vehiculat ca potențial candidat al unei eventuale alianțe PSD-PNL-USR-UDMR-minorități – președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, consideră că este momentul prielnic pentru „formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”:

„Partidul Social Democrat, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale. Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european este semnul că cele patru partide și reprezentanții Minorităților Naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. O comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate vor începe imediat să lucreze! Este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică, precum și creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR. Momentul actual este unul decisiv pentru România! Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate! Partidele pro-europene vor crește încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean!”, a transmis senatorul Stroe.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu